22,12 lei/l Benzină urcă la 22,12 lei/l cu 8 bani în weekend, motorină coboară la 18,72 lei/l 110.000 Păsări de la fermă autohtonă nimicite de ANSA după depistare metronidazol în ouă și ser 550.000 lei Pensionară de 73 ani din Chișinău înșelată de escroci cu promisiuni de securizare conturi 48.100 $ Pasageră prinsă cu 48.100 dolari nedeclarați la aeroportul din Chișinău pe culoarul verde
Diaspora ar putea vota „prin corespondență” la prezidențialele din toamnă. Maia Sandu: Trebuie grăbit procesul pe acest proiect de lege

Cetățenii din diasporă, în special cei din țările cu o suprafață mai mare, unde este greu de ajuns la secțiile de vot, ar putea vota „prin corespondență” la alegerile prezidențiale din acest an. Declarațiile au fost făcute de președinta Maia Sandu la emisiunea „Cabinetul din umbră”.

Foto: colaj

„Știm din scrutinele anterioare că cea mai mare rată de participare este la alegerile prezidențiale, vrem să avem o rată foarte mare de participare acasă, vrem să avem rată mare de participare în diasporă. Cred că Parlamentul trebuie să grăbească finalizarea proiectului de lege pe votul prin corespondență, să putem folosi această modalitate a votului peste tot, dar la prima etapă trebuie să încercăm în câteva țări. Acest vot prin corespondență trebuie aplicat în special în țările cu o suprafață mai mare, unde este greu de ajuns la secțiile de vot. 

Sunt lucuri pe care trebuie să le facă acum Guvernul și Parlamentul și înțeleg că există acum această discuție. Cred că poate fi grăbit procesul și putem să avem în acest an deja această formulă de vot prin corespondență. Acest proiect de lege vine să îmbunătățească procesul electoral nu să-l complice”, a menționat șefa statului.

Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul PAS, Lilian Carp, a fost întrebat când vor avea loc alegerile prezidențiale. „În anul 2024, atunci expiră mandatul. Plus, legea prevede că pot avea loc în trei luni de la data validării mandatului președintelui care a intrat în exercițiu”, a declarat parlamentarul

Pe 15 noiembrie 2020, candidata PAS, Maia Sandu a câștigat detașat alegerile prezidențiale din Republica Moldova, ea având un avans de peste 15 puncte procentuale după numărarea a 100% de procese verbale, obținând 57,75%.

Contracandidatul său, candidatul independent, Igor Dodor, susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, a fost votat de 690.139 dintre alegători, respectiv 42,25%.

Maia Sandu a fost aleasă de 943.486 de cetățeni, devenind astfel, primul președinte al țării votat de un număr atât de mare de alegători.

Pe 24 decembrie același an, a avut loc ședința solemnă comună a Parlamentului și Curții Constituționale cu ocazia învestirii Maiei Sandu în funcția de președintă a Republicii Moldova.


Pub