4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Bogdan Aurescu îi dă replica lui Medvedev: „Atât de penibil și de greșit!”
Ministrul român de externe Bogdan Aurescu spune, despre afirmațiile vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, referitoare la o „împărţire liniştită” a Ucrainei între vecinii ei, că „România sprijină pe deplin integritatea teritorială” a țării, scrie digi24.ro.
Foto: GettyImages

„Fostul președinte rus Dmitri Medvedev spune că România și alte țări vecine cu Ucraina «visează» să ia «bucăți» din teritoriul ei. Atât de penibil și de greșit! România sprijină pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei și eforturile sale de a câștiga abominabilul război de agresiune al Rusiei împotriva țării!”, a scris ministrul român de externe pe Twitter.

Un nou război mondial este probabil, însă el nu este inevitabil, a declarat marţi vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a subliniat că o „împărţire liniştită” a Ucrainei este „mai bună” decât un război mondial şi a invocat în context „aspiraţii” în acest sens ale Poloniei, Ungariei şi României, informează TASS.

„Lumea este bolnavă şi, foarte probabil, se află în pragul unui nou război mondial. Este el inevitabil? Nu, nu este”, a spus Medvedev, susţinând un discurs în faţa participanţilor maratonului „Ştiinţa”.

El a afirmat că este mai bună o „împărţire liniştită” a Ucrainei, decât statutul ei de membru în NATO sau un război mondial. „Lăcomia şi răutatea, ura, ambiţiile sunt mai puternice decât raţiunea şi gândirea sănătoasă. Polonia să-şi ia regiunile vestice ale Ucrainei, dar să spunem direct, şi Ungaria şi România visează de mai multe decenii”, a afirmat Medvedev.


Pub