6 persoane reținute Șase persoane, patru minori, reținute și puse sub arest 30 de zile pentru agresiunea asupra studentului de 19 ani 500.000.000 lei Aproximativ 500 de milioane de lei investiți în noua bază militară de la Băcioi, cea mai mare investiție în infrastructură apărare 2 drone Două drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Moldovei astăzi, nordul și centrul țării temporar închiși 7 laureați Șapte personalități premiate cu Premiul Național 2026, fiecare primind 100.000 de lei pentru contribuții în artă, știință și sport
(video) Gardul unei construcții nefinisate s-a prăbușit peste mașinile din curtea vecină. În preajmă - un teren de joacă pentru copii

Dezastru într-o curte de pe strada Nicolae Costin, din sectorul Buiucani al capitalei. Un perete, construit în jurul unui fundament astupat cu tone de pământ, s-a surpat din cauza ploii abundente din această după-amiază. Un videoclip, publicat pe Facebook acum câteva minute, arată câteva mașini strivite de gardul de protecție împins de greutatea pământului.

Foto: Elena Nofit/Facebook

Autoarea imaginilor video, Elena Nofit, care locuiește în imediata apropiere, a explicat pentru UNIMEDIA că în locul cu pricina o companie de construcție începuse să construiască o clădire, însă Primăria a avizat negativ proiectul și a impus compania de construcții să niveleze terenul.

Respectiv, agentul economic a nivelat fundamentul cu pământ și a construit un gard de protecție, care, din câte se vede, nu a fost capabil să reziste ploii.

„Aş vrea acum să văd ce au de spus autoritățile. Cum e să nu evaluezi rezistența unui perete (instalat de o companie de construcție doar simbolic), înainte de a aduce tone de pământ, pentru acoperirea unui fundament. De ce nimeni nu s-a întrebat dacă acest perete „firav” va rezista? Cine se face vinovat? La doar 10 metri e teren de joacă pentru copii. Tot sub perete băgat. Cum sunt asigurați locuitorii că nu cade zidul peste copiii lor? Cine a aprobat o aşa amplasare de teren?”

Primarul General al capitalei, Ion Ceban, spune că la acest moment, toate serviciile Primăriei sunt în teren, pentru a remedia consecințele ploii.

„Pentru toți cei care au admis încălcări de norme la șantierele de construcții și au provocat anumite situații periculoase, se vor lua măsuri”, a notat astăzi Ion Ceban.


Pub