„Dacă duminica viitoare ar avea aloc alegeri pentru Parlamentul RM, ce partid ați intenționa să votați?”, au fost întrebați intervievații.
Potrivit răspunsurilor respondenților, pe primul loc s-ar plasa PAS, cu 28,1%, urmat de BCS, cu 16,4%. Pe locul 3 s-ar situa Partidul Șor, declarat drept neconstituțioanl de CC, care ar acumula 9,9% din voturi. Alte formațiuni politice nu ar accede în Parlament.
„
Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 13-28 iunie 2023, pe un eșantion de 1120 de persoane cu vârsta de 18+, față în față, având o eroare maximă de 3%.
Totodată, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, actuala șefă a statului, Maia Sandu, ar acumula 32,6% din voturile alegătorilor. Pentru Igor Dodon și-ar da votul 17,8% din electorat, iar Ion Ceban ar fi susținut de 5,3 din cetățenii cu drept de vot.
Potrivit aceluiași sondaj, președinta Maia Sandu, fostul șef de stat Igor Dodon, dar și liderul Partidului Șor, declarat neconstituțional de CC, Ilan Șor, formează top 3 al politicienilor care se bucură de cea mai mare încredere în rândurile moldovenilor. Totuși, cei mai mulți dintre cetățeni (38,4%) susțin că nimeni dintre personalitățile politice din țară nu le inspiră încredere.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!