Pentru formalitățile de control, la linie s-a apropiat un autocar de rută ocazională „Moldova-Franța”. În baza analizei de risc, unii pasageri au fost supuși controlului suplimentar de către polițiștii de frontieră. Ca urmare, la un cetățean moldovean, în vârstă de 21 de ani, a fost depistat un permis de conducere, care are fi emis de către autoritățile române pe numele posesorului. Din cercetările primare, polițistul de frontieră a observat o diferență în datele de identitate, ulterior cu ajutorul tehnicii din dotare a fost stabilit că actul este falsificat.
La cele depistate, tânărul a declarat că permisul și l-a cumpărat în Franța, achitând pentru el 200 de euro. A justificat ilegalitatea prin faptul că își dorea un loc de muncă stabil și mai bine plătit peste hotare.
În repercusiune, documentul cu pricina a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul de expertiză tehnico-științifică al IGPF. Cercetările pe caz continuă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!