19,99 lei/l Prețul benzinei 95 în Chișinău a ajuns la 19,99 lei pe litru 6 Șase persoane au fost reținute în urma protestelor din Parlament 4.500 Sprijin financiar: 4.500 € pentru tineri în demararea unei afaceri 31 În Moldova s-au înregistrat 31 de decese în ultimele 24 de ore
Se scumpește și apa? Șefa ACC: Consumatorul plătește 8,65 lei pentru un metru cub, iar producerea acestuia ne costă aproape 15 lei

Tariful actual, pe care îl aplică Apă-Canal Chișinău pentru consumatorul casnic este de 8,65 lei pentru apă și 2,04 lei pentru canalizare, în timp ce producerea unui metru cub de apă costă ACC în jur de 14,88 lei, iar pentru canalizare, furnizorul suportă în jur de 7,79 lei. Declarațiile au fost făcute de șefa Apă-Canal, Irina Gutnic, în cadrul ședinței de ieri a CMC. În aceste condiții, susține Gutnic, „există un risc major de sistare a aprovizionării orașului și suburbiilor cu apă și canalizare”.

Foto: UNIMEDIA

„Starea de urgență este nu doar pe plan energetic, dar și în domeniul aprovizionării cu apă și canalizare. În noiembrie există un risc sporit ca să fie sistată aprovizionarea cu apă și canalizare a locuitorilor mun. Chișinău și a suburbiilor pe care le deservește Apă-Canal Chișinău. Situația financiară precară în care se află astăzi ACC este rezultatul unui tarif care nici pe departe nu acoperă costurile operaționale și obligațiunile operatorului. Din acest motiv, este imperativ necesar ca astăzi sau mai bine în 2015 să se fi întreprins măsuri, acțiuni, sau să se fi identificat soluții pentru a stopa declinul financiar al ACC.

În 2015 a început a fi resimțit impactul unui împrumut contractat de ACC de la Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare și de la Banca Europeană de Investiții, în niște condiții care sunt irealizabile pentru ACC.

În 2013 ACC a încheiat două acorduri de împrumut cu cele 2 bănci, fiecare în valoare de 24 milioane de euro. Asemenea contracte urmează a fi încheiate sau la nivel de Guvern sau cel puțin la nivel de municipalitate. Or, condițiile impuse de bănci nu puteau fi respectate din start de ACC, ceea ce a creat situația financiară în care se află astăzi ACC. Două dintre cele mai importante condiții impuse de bănci, dar imposibil de realizat, sunt ajustarea tarifului, care nu depinde de operator și este doar de competența regulatorului, și deținerea pe conturile ACC, blocate permanent, a 2 milioane de euro.

Debursările pentru finanțarea proiectului nu au venit pe parcursul anilor 2014, 2015, 2016.

Ultima ajustare a tarifului a avut loc în anul 2017, condiție impusă de bancă, pentru a obține debursarea în cadrul împrumutului. În lipsa debursărilor, ACC a fost nevoită să contracteze un alt credit, pentru a acoperi costurile pentru echipamentele care fac parte din proiectul investițional. Costul creditului contractat este de 26,6 milioane de lei, la rata dobânzii de 12,45 lei. Suplimentar au fost contractați și 672 mii euro. Chiar dacă operatorul din start era conștient de faptul că nu va putea îndeplini cele 2 condiții, le-a acceptat, iar neîndeplinirea acestora a costat ACC penalități pentru nedebursare în valoare de 10 milioane de lei către BERD și 7,5 milioane lei către BEI, în total 17,5 milioane lei. ACC a solicitat derogări de la contractele semnate, iar pentru aceasta, ACC a achitat comision de 3 milioane de lei”, a relatat șefa Apă-Canal Chișinău, Irina Gutnic.

Potrivit acesteia, în prezent, tariful actual, pe care îl aplică ACC pentru consumatorul casnic este de 8,65 lei pentru apă și 2,04 lei pentru canalizare. „Deci, tariful total pentru consumatorul casnic constituie 10,69 lei. Pentru consumatorul noncasnic, tariful pentru apă este de 13,29, iar pentru canalizare – 11,07.

ACC deservește, în total, peste 114 mii consumatori, dintre care, 101,4 sunt consumatori casnici și 12750 consumatori noncasnici. Producerea unui metru cub de apă, în prezent costă ACC în jur de 14,88 lei, iar pentru canalizare, ACC suportă în jur de 7,79 lei”, a informat Gutnic.

„În 2020, ACC a încasat venituri în jur de 658 milioane lei, pe când consturile operaționale au constituit 940 milioane lei.

În 2021, ACC încasează venituri din activitatea operațională în valoare de 699,4 milioane lei, costurile operaționale constituind 855 milioane lei.

Pentru 9 luni ale anului 2022 au fost încasate 549,2 milioane lei, iar costurile operaționale în septembrie constituie 670,3 milioane lei. Deja în septembrie ACC înregistrează un deficit de 121,1 milioane lei”, a mai adăugat șefa ACC.


Chișinăul riscă să rămână fără apă. Șefa Apă-Canal, Irina Gutnic, susține că „există risc major de sistare a aprovizionării orașului cu apă și canalizare”. „Dacă la energie electrică și gaze naturale există alternativă, la apă alternativă nu există. Există alternativa tarifului pe măsura costurilor suportate,” a precizat Gutnic.


Pub