4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Situație gravă în agricultură. Parlamentul intervine, cu o comisie specială: Demisionează Vladimir Bolea? Cum răspunde ministrul

O comisie specială parlamentară care va identifica măsurile necesare pentru depășirea crizei în domeniul agricol, a fost constituită de Parlament, inițiativa opoziției fiind susținută de 76 de deputați în cadrul ședinței plenare din 25 iulie. La rândul său, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, spune că „o comisie poate fi uneori doar o comisie” și nu crede că s-ar putea lăsa cu o cerere de demisie. „Este foarte bine că deputații sunt interesați de domeniul agricol”, a notat Bolea la emisiunea „Cutia neagră” de la TV8.

Foto: Facebook

„Inițiativa creării acestei comisii speciale aparține deputaților din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Radu Mudreac și Corneliu Furculiță, și este motivată de situația din sectorul agricol urmare a condițiilor meteo din primăvara-vara acestui an. În termen de 90 de zile, comisia specială va prezenta Parlamentului un proiect de act normativ și un pachet de măsuri pentru depășirea crizei din domeniul agricol.

Comisia specială va fi formată din 7 membri și va fi condusă de deputatul Iurie Păsat, care este și agricultor, și a fost desemnat președinte. Iar secretarul Comisiei a fost numit deputatul Valeriu Muduc. De asemenea, din ea vor mai face parte deputații Alexandr Trubca, Ion Poia, Mariana Cușnir, Radu Mudreac și Corneliu Furculiță.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul poate constitui comisii speciale pentru examinarea proiectelor de acte legislative, elaborarea unor proiecte de acte legislative complexe sau pentru alte scopuri, indicate în hotărârea de înființare a comisiei respective”, menționează reprezentanții Parlamentului.

„Parlamentul nu rezolvă probleme, Parlamentul se implică în procesul de analiză a acestor probleme. Eu o să merg la aceste întruniri și voi vorbi despre măsurile care au fost deja începute.

Toți sunt responsabili în fața poporului, inclusiv și deputații. Câteodată o comisie poate fi doar o comisie”, a declarat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, fiind întrebat de ce ar trebuie Parlamentul să se apuce să creeze o comisie specială, țara, având un minister responsabil de situația din agricultură.


Acum o săptămână, Asociația Forța Fermierilor a făcut apel către toate instituțiile statului să faciliteze instituirea în mod urgent a Comisiei Naționale de Situații Excepționale și să fie declarată cât mai curând posibil Stare de Urgenta în Agricultură la nivel de țară. „Această măsură este absolut necesară pentru salvarea agriculturii din Republica Moldova. Mii de întreprinderi agricole împreună cu zeci sau sute de mii de locuri de muncă pe care le dețin sunt în pericol de a fi falimentate și lichidate, iar în consecință vor pierde toți, nu doar agricultorii”, se arată într-o scrisoare expediată principalelor instituții în stat.


Pub