„Modalitatea de punere în aplicare a acestor măsuri restrictive internaționale face obiectul de reglementare al art. 7-17 al Legii nr. 25/2016, care, în condițiile unei justificări rezonabile, pot fi modificare în vederea reglemenării unei alte modalități de punere în aplicare a măsurilor restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat.
Nici faptul că proiectul legii se referă strict la măsurile restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat nu constituie un argument valabil pentru adoptarea unei legi noi, or Legea nr. 25/2016 reglementează deja aplicarea măsurilor restrictive internaționale adoptate de organele Uniunii Europene, de organizații internaționale sau alte state, neobligatorii pentru Republica Moldova, dar la care ultima s-a alinat voluntar.
Argumentul autorilor proiectului, precum că scopul urmărit ar fi distinct celui avut în vedere de Legea nr. 25/2016, la fel nu este unul valabil, deoarece atât proiectul, cât Legea nr. 25/2016 la art. 3, menționează drept scop asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului dezvoltarea și consolidarea democrației a statului de drept. Prin urmare nu putem vorbi nici despre existența unui scop special al proiectului legii promovat de autori”, afirmă Uniunea Avocaților.
„În concluzie, reglementările de sancționare a încălcărilor drepturilor omului la nivelul UE reprezintă instrumente de politică externă ale UE, orientate spre cetățeni străini, acuzați de acțiuni ilegale grave pe teritoriu străin („în anumite țări terte", în afara UE). În același timp, proiectul de lege analizat conține elemente de natură să permită caracterizarea acestuia drept o încercare a Republicii Moldova de a utiliza instrumentele de politică externă ale SUA/UE, aplicate de SUA/UE în raport cu state terțe cetățenii străini, în scopul sancționării propriilor cetățeni pentru încălcări comise pe teritoriul Republicii Moldova, care nu au putut fi sancționate prin mecanismele juridice naționale.
În special, proiectul permite Republici Moldova să urmărească funcționari publici, lideri de partide politice din Republica Moldova, pentru fapte comise pe teritoriul Republicii Moldova, fapt care îl transformă în instrument de politică internă în raport cu cetățenii proprii (contrar conceptului doctrinei legilor „Magnitsky”)”, se mai menționează în textul documentului.
Fostul premier, Ion Chicu, afirmă că Parlamentul se va transforma în „casă de nebuni cu document oficial”, dacă va vota proiectul de Lege Magnitsky. Anunțul a fost făcut de către ex-prim-ministru în cadrul emisiunii „Morari-live”, difuzată la postul de televiziune N4.
Avocatul Iurie Mărgineanu susține că Legea Magnitsky propusă de ministerul Justiției este o „rușine națională”. „Legile de felul dat sunt emanația unor politici represive, dictatoriale și au drept scop de a băga frica în societate și de a anihila o gândire limpede, critică și pluralistă”, a menționat Mărgineanu.
Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a venit cu acuzații dure către PAS, după ce a fost lansată Legea Magnitsky. „Din disperare, au decis peste noapte să limiteze drepturile civile ale oponenților politici, prin legi dictatoriale, fără a conștientiza că vor fi distruși prin propriile legi ce le promovează și de dosare penale pentru abuzurile comise nu vor scăpa”, a declarat Nagacevschi.
Guvernul a anunțat lansarea legii Magnitsky, un proiect care transpune sancțiunile internaționale în legislația RM. Potrivit ministrului Justiției, proiectul conține prevederi care vor clarifica detaliat care anume persoane fizice și juridice vor putea fi subiectul unor sancțiuni transpune în legislația RM.
Liderul Partidului Șor, Ilan Șor, și fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, au fost incluși în lista sancțiunilor de către Guvernul Marii Britanii, anunță într-un comunicat de presă ambasada Marii Britanii la Chișinău. Potrivit anunțului, activele deținute de aceștia pe teritoriile sale vor fi înghețate.
În iulie 2022, liderii republicani și democrați din comisiile pentru relații externe din ambele camere din Congresul SUA au semnat o scrisoare deschisă către președintele american, Joe Biden, în care îi cer să introducă sancțiuni personale împotriva omului de afaceri Veaceslav Platon, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!