3.000.000 tone Trump și Putin acordă 3.000.000 tone motorină SUA-Rusia 12 morți Atac la aeroportul din Riad: 12 morți, 300+ răniți 5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 26,7 °C Maximă de 26,7°C astăzi, cea mai caldă zi din octombrie
În atenția șoferilor! Se deschide spre circulație drumul de ocolire pe centura Bălți, de mâine

Administraţia Națională a Drumurilor informează participanții la trafic că au fost finalizate lucrările de amenajare a drumului de ocolire temporar, traseu pe care va fi deviată circulația rutieră pe durata execuției lucrărilor de reparație capitală a podului peste râul Răut și a pasajului peste calea ferată, amplasate pe drumul public național R6, la km 136,45 și respectiv km 136,20, în zona sectorului de ocolire a municipiului Bălți.

Foto: Administraţia Națională a Drumurilor

„În acest context, rugăm toți participanții la trafic să respecte cu strictețe semnalizarea rutieră și indicațiile personalului aflat la fața locului.

După redirecționarea circulației pe drumul temporar, lucrările de reparație capitală la pod și la pasaj vor demara în cel mai scurt timp, astfel încât proiectul să avanseze conform planificărilor”, precizează instituția.

Circulația pe drumul de ocolire va fi deschisă la data de 18 noiembrie, ora 10:00.

Acest drum temporar intersectează o linie de cale ferată, respectiv intersecția a fost echipată cu sisteme de automatizare, bariere, semafoare și este asigurată cu personal de supraveghere, pentru garantarea unui nivel înalt de siguranță.


Pub