4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Dodon nu se va suspenda din funcția de președinte pe perioada electorală: Eu am nu doar drepturi, dar și obligațiuni

Șefului statului, Igor Dodon, nu se va suspenda din funcția pe care o deține pe perioada electorală, până la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Asta deoarece lege nu îl obligă să o facă, însă pe de altă parte, în calitate de președinte al țării are nu doar depturi, ci și obligațiuni.Declarațiile au fost făcute de președintele Igor Dodon, în cadrul unei ediții speciale la Prime TV.

Foto: UNIMEDIA

„Legea nu presupune că președintele, speakerul Parlamentului și premierul sunt obilgați să se supende pe perioada electorală. Funcția de președinte presupune nu doar drepturi, ci și obligațiuni, azi am semnat 15 legi aprobate de Parlament, doar președintele poate promulga legi”, a precizat Igor Dodon.

Acesta a explicat și de ce a decis să candideze independent și nu din partea PSRM, fiind lider neformal al formațiunii politice: „Legislația RM prevede foarte clar că președintele țării nu poate fi membru de partid. Președintele nu se poate implica în activitatea politică a unui partid. Pentru a exclude riscurile, inclusiv posibilele atacuri asupra rezultatelor alegerilor, am luat această decizie. Ceilalți președinți au avut aceste drepturi, doar în perioada mandatului lui Dodon s-a impus restricția. Niciun președinte de țară din 1991 încoace nu a avut restricția că nu poate fi membru de partid”.

Totodată, Igor Dodon susține că nu va face publicitate la televiziuni în campania electorală și nici nu va participa la dezbateri electorale, cel puțin până pe 1 noiembrie. Totodată, acesta a declarat că nu va utiliza bilboarduri și panouri în campanie, pentru a se promova și nici nu va utiliza automobilul de serviciu pentru a merge în teritoriu la întrevederi cu alegătorii.


Pub