23,40 lei/l Benzină crește mâine la 23,40 lei/litru după ANRE cu +0,04 lei motorină 20,19 lei/l 47.000 Grup 8 persoane din Chișinău-Orhei estorcat 47.000 € prin șantaj amenințări sicrie documentat Căușeni 1 Primul caz infecție variola maimuței confirmat în Moldova pacient sub supraveghere ANSP stare satisfăcătoare 6 6 crime stabilite ferma Anenii Noi oseminte date porcilor șeful IGP detalii șocante investigații active
Care este compania câștigătoare de la care se vor procura cele 100 de autobuze pentru Chișinău

Câștigătoarea pentru achiziționarea celor 100 de autobuze pentru municipiul Chișinău a fost desemnată Compania producatoare „ISUZU Anadolu Otomotiv Sanazii ve Ticaret”. Anunțul a fost făcut de primarul general al capitalei, Ion Ceban.

Foto: Ion Ceban/facebook

Potrivit lui Ion Ceban, compania a oferit prețul de 156.400$ pentru o unitate de transport, echivalentul a 132.300€.

Astfel, achiziționarea autobuzelor va costa Primăria Chișinău 13,230,000 euro.

„Criteriul de bază de care a ținut cont Grupul de lucru la alegerea ofertantului, a fost calitate-preț propus de producător, precum era stipulat în caietul de sarcini”, precizează Ceban.

Compania câștigătoare a oferit garanție de 5 ani pentru autobuze.

„În această perioadă, producătorul îți asumă responsabilitatea inclusiv să asigure gratuit deservirea autobuzelor conform tuturor normativelor: schimbul materialelor lubrifiante, filtre, curele, deservirea aparatelor de aer condiționat, alte piese ți materiale consumabile necesare”, scrie Ion Ceban pe pagina sa de facebook.

Toți membrii grupului de lucru au votat unanim pentru oferta propusă de Compania ISUZU, care a fost selectată din mai mulți producători: MAZ, BMC, ISUZU, OTOKAR.

Potrivit primarului Chișinăului, culoarea autobuzelor va fi albastru celest.

Autobuz / Sursa:Ion Ceban/facebook
Autobuz / Sursa:Ion Ceban/facebook

Amintim că deschiderea ofertelor licitației privind procurarea celor 100 de autobuzepentru municipiul Chișinău a avut loc acum o lună, fiind depuse 4 oferte din partea companiilor din Belarus, România și Turcia.


Pub