(video) SUA s-a retras pe ultima sută de metri de la Eurovisionul rusesc: Organizatorii acuză „presiuni politice”. Cine a câștigat concursul

Vietnamul a fost declarat câștigător al concursului muzical Intervision, găzduit de Rusia, în primele ore ale dimineții de duminică, după ce participantul american născut în Australia s-a retras în ultimul moment, scrie Reuters. Organizatorii de la Moscova susțin că artistul a decis să părăsescă competiția din cauza unor presiuni politice, potrivit hotnews.ro.

Foto: captură ecran

Exclusă din Eurovision din cauza războiului din Ucraina, Rusia a reînviat concursul de muzică din era sovietică, cu spectacole menite să promoveze „valorile tradiționale ale familiei”, la care au participat cântăreți din 23 de țări, reprezentând mai mult de jumătate din populația mondială, inclusiv China, India și Brazilia.

Premiul anunțat pentru marele câștigător a fost un premiu în bani de 30 de milioane de ruble (360.000 de dolari), confom organizatorilor.

Intervision 2025, câștigat de Vietnam

Un juriu profesionist format din reprezentanți ai fiecărei țări participante a decis că Vietnamul a avut cea mai bună prestație.

Kârgâzstanul a obținut locul al doilea, iar Qatarul locul al treilea. Melodiile au fost interpretate în limbile naționale.

Reprezentantul Rusiei, Șaman, al cărui nume real este Yaroslav Dronov, a cerut juriului să nu ia în considerare prestația sa, deoarece Moscova era gazda concursului.


Al doilea artist care nu a mers la Intervision

Organizatorii au declarat că Arabia Saudită a acceptat să găzduiască concursul anul viitor.

Spectacolul a fost transmis în direct la televiziunea rusă, iar organizatorii au declarat că a fost transmis și pe internet sau la televiziunea din alte țări, cu o populație totală de peste 4 miliarde de oameni.

Vassy, o cântăreață născută în Australia care reprezenta Statele Unite, s-a retras în ultimul moment după ce a fost supus „unei presiuni politice fără precedent din partea guvernului australian”, au declarat organizatorii într-un comunicat.

Statele Unite vor fi, de asemenea, reprezentate, de Vassy, după ce cântărețul american de R&B Brandon Howard s-a retras în ultimul moment, invocând motive familiale.

Guvernul de la Canberra nu a răspuns la acuzații până la ora transmiterii acestei știri.


Pub