4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
„Maia, tu ne lași copiii în gaj pentru finanțarea poftelor tale.” Chicu: Datoria de stat a mai crescut, în iunie, cu alte 2,5 miliarde de lei

Fostul prim-ministru Ion Chicu susține că în timp ce bugetul Cancelariei de Stat a crescut cu 80%, din 2020 până în prezent, pentru „Educație” creșterea a fost doar de 11,6 %. „Tot tocând miliarde din „fondul Cancelariei”, datoria de stat a mai crescut, în iunie 2024, cu alte 2,5 miliarde de lei. Maia, tu ne lași copiii în gaj pentru finanțarea poftelor tale...”, a scris Chicu.

Foto: colaj UNIMEDIA

„De când au venit la putere, în afară de faptul că au dublat numărul de „nachialinici” în ministere și agenții, au și dublat cheltuielile de întreținere. Pentru comparație, în 2020, bugetul Cancelariei de Stat a fost de 442 mil. lei, iar în 2023 - de 792 mil. lei, adică o creștere de 80%. Pe când pentru „Educație” creșterea a fost doar de 11,6%, adică o descreștere a finanțării reale de circa 35% (inflația cumulativă a fost de 45%).

Pe acest fon, tot tocând miliarde din „fondul Cancelariei”, datoria de stat a mai crescut, în iunie 2024, cu alte 2,5 MILIARDE de lei.

Maia, tu ne lași copiii în gaj pentru finanțarea poftelor tale...”, a scris fostul premier, Ion Chicu.

„Care este costul integral al campaniei „Europa pentru Tine”, care îndeamnă moldovenii să meargă la referendumul din 20 octombrie și să voteze „pentru”, nu se cunoaște, deocamdată. Cert este că banii, inclusiv pentru bannerele care au împânzit mediul online, sunt din bugetul Cancelariei de Stat. „Sunt tot banii statului, nu ai lui Recean și Sandu”, a comentat Ion Chicu, liderul PDCM.

Vodă „nu înțelege că anume Cancelaria de Stat nu e firma lui Recean și Sandu, dar e instituție finanțată din buget”, a precizat fostul prim-ministru.


Pub