„După trei ani de la fuga rușinoasă din Republica Moldova, când și-a abandonat casa și partenerii de nelegiuiri, Plahotniuc anunță temerar că revine în politică moldovenească. Încercând să explice că el ”a plecat” din Republica Moldova, uită să spună că de fapt a fugit de spaima pușcăriei și a oamenilor.
De fapt, anunțul lui Plahotniuc dovedește pe de o parte disperarea de extrădare și pe de altă parte, încearcă să transmită un mesaj-atenționare către magistrați, procurori și judecători, că dacă ar ajunge în fața lor să nu fie arestat sau pedepsit deoarece ar reveni în fruntea R. Moldova. În același anunț pe care îl vrea epocal, Plahotniuc vorbește despre cum rușii i-au făcut dosare, uitând, despre timpul petrecut alături de Kozak, la un restaurant din Chișinău unde îi promitea acestuia federalizarea Republicii Moldova.
Niciodată acesta nu a fost anti-rus, ci doar pentru el și interesul său, iar astăzi face exclusiv jocul Moscovei pentru deturnarea R. Moldova, sperând că astfel, va scapa de arestare. Plahotniuc așa cum a fugit, așa nici nu va reveni de bună voie în Republica Moldova. A rămas ceea ce a fost din totdeauna, un om fără demnitate, cu gândire și acțiuni banditești. Sper ca instituțiile statului, de la președinție, parlament, guvern, la procurori și judecători să nu se lase păcăliți de retorica unui infractor”, a menționat Vlad filat.
Fostul lider al PD, Vladimir Plahotniuc, a anunțat astăzi că revine în politica din Republica Moldova. Acesta a declarat într-un interviu pentru tribuna.md că este „un politician care știe bine să rezolve situațiile de criză și vine timpul meu acum”.
SUA la data de 26 octombrie a impus sancțiuni împotriva lui Plahotniuc și Șor, anunță ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Oficialul a menționat că SUA au desemnat 21 de persoane și entități implicate în acte de corupție, care au adus prejudicii grave Republicii Moldova și cetățenilor ei. Astfel, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane a constatat că Vlad Plahotniuc a fost inclus în lista de sancțiuni Global Magnitsky Act. Totodată, OFAC a constatat că Ilan Șor, care este și el printre beneficiarii furtului miliardului, este complice la acțiunile de subminare a statului de drept, în beneficiul Federației Ruse.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!