20,53 lei/l Motorină scade mâine cu 13 bani la 20,53 lei/l benzina la 23,26 lei/l noile prețuri ANRE 2,3 tone Carne de pui cu Salmonella depistată la import de ANSA lot reținut și nimicit pentru consum 30.000 lei Două ucrainence reținute pentru furturi din genți în zone aglomerate Chișinău riscă până la 4 ani 19,68 lei Euro crește la 19,68 lei cu 1 ban dolarul scade la 16,93 lei cursul valutar BNM pentru azi
Dosarul studenților străini de la USMF, implicați în circulația ilegală a drogurilor: Doi dintre ei au primit mandat de arestare la domiciliu

În urma demersului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău a eliberat mandate de arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile, pe numele celor doi cetățeni ai statului Israel, reținuți săptămâna trecută, în flagrant delict, pentru corupere activă și trafic de influență.

Foto: echipa.md

Amintim că după descinderile în masă pe adresele mai multor studenți din Israel în Chișinău – membri ai unei grupări criminale specializate în circulația ilicită a drogurilor în scop de profit, unii din ei, cercetați în stare de libertate – personal sau prin mijlocitori, au încercat să găsească diferite modalități ilicite pentru a nu fi trași la răspundere penală pentru infracțiunile săvârșite și au înfăptuit mai multe acțiuni de corupere și trafic de influență în interes personal, dar și în interesul grupului criminal organizat.

Unul dintre aceștia este învinuit de comiterea infracțiunii de circulație ilicită de droguri, în timp ce urmau să transmită a 2-a tranșă a mijloacelor financiare investigatorului sub acoperire. Banii urmau să ajungă la persoane cu funcție de răspundere și persoane publice din cadrul Biroului de Migrație și Azil, dar și la alte persoane publice din instituții implicate în documentarea infracțiunii de circulație ilicită de droguri.

În cazul celui de-al doilea, procurorii îl acuză de intermediere în comiterea infracțiunilor pentru care a fost emis mandatul de arest.

Aceste încălcări au fost comise cu scopul sustragerii de la răspundere penală pentru trafic de droguri cu implicarea studenților străini, când a fost sechestrat 1 kg de marijuană.

De asemenea, oamenii legii au ridicat mai multe ustensile și echipament destinat cultivării și prelucrării plantelor, semințe de canabis, bani proveniți din activitate criminală. Totodată, au fost depistate cagule și arme reci, precum și imagini fotografice personale în care apar cu arme de foc, muniții, droguri etc.

În ipoteza stabilirii vinovăției, aceștia riscă o pedeapsă de la 6 la 12 ani și respectiv, de la 3 la 7 ani privațiune de libertate.


Pub