35,81 lei/l Motorina la 35,81 lei/l (+25 bani), benzina la 32,99 lei/l (-22 bani): noile prețuri ANRE de mâine 6 Șase persoane, patru minori, reținute și arestate 30 de zile pentru tortura unui student la UTM 20,126 lei Euro la 20,126 lei (+2 bani), dolarul la 17,9568 lei (+3 bani): cursul BNM de azi 240.000 doze ANSP a cumpărat 240.000 doze vaccin antigripal; un caz COVID și unul de gripă A în ultima săptămână
Cel mai remarcabil inventator din Moldova, cu 42 de brevete de invenţie la activ, este un profesor de la UASM

Nicolae Eremia, doctor habilitat în ştiinţe agricole, profesor universitar, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, a câștigat premiul Guvernului Republicii Moldova „Inventator remarcabil”, în valoare de 10 mii de lei. Omul de știință a obținut acest premiu pentru ciclul de invenţii în domeniul medicinii veterinare.

Foto: infoinvent.md/

Nicolae Eremia şi-a consacrat activitatea cercetărilor complexe în ameliorarea fondului genetic şi nutriţia animalelor, siguranţa produselor de origine animală şi perfecţionarea tehnologiilor de creştere a animalelor şi albinelor, de obţinere, certificare şi utilizare a produselor apicole în zootehnie şi medicină veterinară. Nicolae Eremia are la activ 42 de brevete de invenţie obţinute atât în Republica Moldova, cât şi în Rusia, Belarus şi Ucraina.

Prin cercetările sale, inventatorul a contribuit, în mod deosebit, la dezvoltarea ramurii apicole, la perfecţionarea tehnologiilor de obţinere a produselor apicole şi la folosirea acestora în apiterapie.

Cel mai remarcabil inventator a fost selectat de către juriul Expoziţiei Internaţionale Specializate „INFOINVENT”, care s-a desfășurat în perioada 20-23 noiembrie 2019.

Diploma nominală și trofeul i-au fost înmânate de către Andrei Popa, director general interimar al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în cadrul festivității de premiere a câştigătorilor INFOINVENT.

Expoziţia Internaţională Specializată „INFOINVENT” a fost organizată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și Centrul Internaţional de Expoziţii (C.I.E.) „Moldexpo” S.A., în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Cercetare şi Dezvoltare.

La eveniment au participat aproximativ 80 de instituții și întreprinderi, tineri creatori și inventatori din circa 10 ţări, care au prezentat la standurile expoziționale peste 450 de invenții, produse/servicii inovative și creative, proiecte de cercetare, de inovare și de transfer tehnologic etc.


Pub