Bazându-se pe tradiţiile muzicale din Balcani şi din estul Mediteranei unde se întindea Imperiul Bizantin, cântarea bizantină sau arta „psaltică”, exclusiv vocală (a capella) şi monofonică, însoţeşte textele liturgice.

Această cântare a creştinilor din Imperiul Roman de Răsărit este codificată în opt moduri sau tonuri. Este vorba despre o muzică fără modulare armonică, cu un cadru modal fix, spre deosebire de sistemul tonal actual al muzicii occidentale bazat în principal pe cele două moduri, major şi minor.

Pentru a pune în valoare textele biblice, cântarea bizantină a fost dezvoltată mai ales după secolul al III-lea în Imperiul Bizantin, înainte de a atinge apogeul între secolele al XIII-lea şi al XV-lea.

„Influenţa a fost reciprocă între cântarea bizantină şi muzica populară din regiune, fie ea balcanică, evreiască, arabă, armeană sau siriană”, a declarat Konstantinos Siachos, directorul şcolii de muzică bizantină şi tradiţională din Kalamata, în sudul Greciei.

Potrivit anumitor experţi, elemente din muzica greacă antică pot fi regăsite în arta psaltică, considerată a fi „o continuare” a Antichităţii.

După destrămarea Uniunii Sovietice în 1989, cântarea bizantină a luat amploare în ţări ortodoxe din estul Europei.

---