Saltul lui Musteață de la CSM la CSJ a pus pe jar juriștii: Olesea Stamate vine cu explicații, după ce au fost lansate acuzații de ilegalitate

Președinta Comisiei parlamentare Juridice, Numiri și Imunități, Olesea Stamate, a venit cu unele explicații, după ce Comisia a aprobat astăzi candidatura lui Dorel Musteață la funcția de judecător la CSJ. Reacția vine și după ce juristul Nicolae Eșanu a pus la îndoială numirea acestuia.

Foto: UNIMEDIA

Vreau sa fac câteva precizări cu referire la propunerea de numire în funcția de judecător al CSJ a domnului Dorel Musteață. Hotărârea CSM privind propunerea de desemnarea a dumnealui în calitate de judecator la CSJ a fost adoptată la 24 Iulie 2018. Iar legea CSM a fost modificată în Septembrie 2018, intrând în vigoare în Octombrie 2018. Respectiv interdicția curățat mai jos a fost introdusă după ce domnul Musteață participase la concurs și fusese promovat în funcție de către CSM.

(32) Participarea la concursul pentru promovarea într-o instanță superioară, transferarea la o instanţă judecătorească de același nivel a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor, precum și a judecătorilor detașați la Institutul Național al Justiției și Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii, se interzic pe perioada exercitării mandatului și timp de 6 luni după încetarea calității de membru sau, după caz, expirarea termenului pentru care a fost detașat.

Deoarece Parlamentul, la acea etapa a eșuat în oferirea unui răspuns legal, conform procedurii prescrise de art 9 al Legii CSJ, CSM avea doua soluții : fie să-și anuleze hotărârea din Iulie 2018 ( și întrebarea aici ar fi fost in ce baza? Or hotărârea se baza pe normele existente la momentul adoptării), fie să înainteze Parlamentului în mod repetat propunerea de numire în funcție.

Iar Parlamentul urmează de fapt să confirme numirea candidatilor propuși de către CSM. Tocmai în acest sens a fost modificată Constituția, în vederea unificării procedurii de numire a judecătorilor, și din momentul intrării in vigoare a modificărilor, confirmarea pentru toate instanțele se va face de Președinta țării, astfel evitând votul politic al Parlamentului. Or, în cazul Parlamentului, votul imperativ este nul, și chiar dacă Parlamentul ar avea doar rolul de confirmare, deputații Votează după propria convingere”, a scris Stamate. 

Juristul Nicolae Eșanu a venit cu un comentariu după ce Comisia Juridică Numiri și Imunități a decis să aprobe candidatura lui Dorel Musteață la funcția de judecător la CSJ. „Mă întreb cum asta este posibil, în condițiile în care articolul 20 alin. 3/2 din Legea cu privire la CSM interzice în mod expres acest lucru”, a scris Eșanu, astăzi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Și fostul deputat, Dinu Plîngău, a criticat avizul Comisiei Numiri și Imunități privind numirea președintelui interimar al CSM, Dorel Musteață, la CSJ. „Asta-i reforma justiției?”, se întreabă acesta.

Președintele interimar al CSM va fi propus Parlamentului pentru a fi numit judecător la Curtea Supremă de Justiție. Comisia Juridică Numiri și Imunități i-a aprobat astăzi candidatura.

În luna iunie, CSM a decis ca Dorel Musteață să asigure interimatul funcției de președinte al Consiliului.

Anterior, acesta a fost și membru al Consiliului Institutului Național al Justiției

În 2018, CSM a propus Parlamentului Republicii Moldova numirea domnului Musteață Dorel în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, până la atingerea plafonului de vârstă – 65 de ani..

Dorel Musteață este membru al CSM începând cu 7 octombrie 2018.


Pub