„În ultimele săptămâni organizația noastră foarte atent a monitorizat evoluția prețurilor la cereale și oleaginoase, atăt pe piață internă, căt și în regiune. Constatăm că din tot bazinul Mării Negre la moment în Moldova sunt cele mai joase prețuri la grău, orz și rapiță.
Chiar și în Ucraina un kg de grău costă în medie 2,9 lei per kg, pe cănd la noi în țară acest preț este de 2,5 lei. În general, în toate țările Europei de Est, în afară de Moldova, se atestă un trend de majorare ușoară a prețurilor la grău, orz și rapiță. Chiar dacă recolta culturilor de primă grupă este mai bună comparativ cu anul precedent, fermierii noștri cu prețuri actuale la materia primă suportă pierderi enorme, care variază între 3-6 mii per hectar de cereale de primă grupă.
Îndemnul autorităților abilitate privind vânzarea rapidă a materiei prime este o acțiune iresponsabilă, care contribuie la distrugerea agricultorilor micro, mici și mijlocii. În același timp, imediat după începutul recoltării culturilor de primă grupă, s-a pornit procesul hărțuirii financiare a producătorilor agricoli din partea creditorilor, care mai nu merg după combinele fermierilor și cer achitarea imediată a datoriilor sau transmiterea în contul acestora producției recoltate, calculate la prețuri mizere.
Se creează impresia că asistăm la niște acțiuni coordonate în vederea menținerii artificiale a prețurilor joase la materia primă și presiunii maximale asupra agricultorilor în vederea încasării creanțelor, fapt care ar falimenta în scurt timp mii de fermieri. Cu părere de rău, compensațiile pentru agricultori, la care a insistat în permanență Forța Fermierilor, sunt mizere și alocarea acestora întârzie.
În acest context, pentru a evita insolvabilitatea iminentă a fermierilor micro, mici și mijlocii, Asociația Forța Fermierilor cere:
1. Convocarea imediată a ședinței cu prim-ministru RM;
2. Introducerea urgentă prin decizia CSE a unui moratoriu pănă la 31 decembrie 2023 la calcularea penalităților, dobânzilor de întârziere și altor comisioanelor/taxelor de sancțiuni ce țin de achitarea datoriilor către toți creditorii producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii, care cultivă preponderent cereale și oleaginoase.
3. Necalcularea pănă la 31 decembrie 2023 penalităților la executarea obligațiunilor față de bugetul public național pentru agricultorii micro, mici și mijlocii, care produc preponderent cereale și oleaginoase, precum și interzicerea blocării conturilor acestora.
4. Interzicerea pănă la 31 decembrie 2023 executării silite a obligațiunilor fermierilor micro, mici și mijlocii, care produc preponderent cereale și oleaginoase, precum și inițierii procesului de insolvență împotrivă acestora.
5. Autosesizarea Consiliului Concurenții pe problema prețurilor mici de achiziționare a culturilor de primă grupă, comparativ cu prețuri în regiune, în vederea investigării existenții unui acord de cartel”, se arată într-un comunicat emis de Forța Fermierilor.
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, susține că până la sfârșitul lunii iulie a anului curent, agricultorii își vor primi subvențiile. „La început de iunie s-a început procesul de lucru la AIPA, se lucrează cu o oră în plus, să se proceseze mai repede cererile”, a spus Bolea în cadrul unei emisuni.
Președinta Maia Sandu spune că înțelege că fermierii au anumite probleme, dar în același timp, nu e posibil să închidă țara pentru Ucraina. „Ucraina ne apără efectiv de pericolul rusesc astăzi și noi suntem obligați să facem ce putem”, a declarat șefa statului.
Cu o zi înainte, discuția fermierilor cu premierul Dorin Recean nu s-a soldat cu rezultat palpabil pentru agricultori, anunță Asociația Forța Fermierilor. Aceștia spun că premierul nu a fost de acord cu revendicările acestora și a refuzat să semneze documentul „măcar cu 4 din cele 5 revendicări”.
La data de 26 mai, agricultorii au anunțat că își scot tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale pentru un protest non-stop. Asociația Forța Fermierilor anunță protest cu tehnică agricolă în PMAN, în perioada 7-30 iunie, la care ar urma să participe circa 1000 de persoane și 300 de unități de tehnică agricolă.
Anterior, Asociația Forța Fermierilor a cerut intervenția urgentă și foarte concretă din partea statului privind depășirea crizei din sistemul agrar. „Insistăm ca problemele agricultorilor din Republica Moldova să fie discutate în cadrul Summit-ului Comunității Politice Europene, care va fi organizat în țara noastră în perioada 1-2 iunie 2023”, se arată într-un comunicat al Asociației.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!