Ceremonia a fost una intimă, iar Iris nu a participat la nuntă, deoarece era în Italia.
„A fost o lovitură pentru Iris, dar până la urmă, înțelege dacă părinți sunt fericiți și copilul e fericit.
Eu am vorbit după. Noi am făcut o ceremonie foarte strânsă. I-am explicat, mi-a spus care e punctul ei de vedere ”, a spus acesta.
În ceea ce privește relația dintre Iris și noua sa soție, Capitolina, Ballerini a menționat că adaptarea necesită timp și înțelegere din partea tuturor.
„În limita posibilității. Problema e că fiecare trebuie să-și înțeleagă rolul. Capitolina nu e mama și nu poate să-i impună niște reguli, pe care doar părinții pot să i le impună. Le fel, Iris trebuie să înțeleagă că dacă este la noi acasă trebuie să respecte niște reguli, care nu sunt ca la ea acasă la mama. (...) În fiecare familie de întâmplă neînțelegeri, mai ales la început. Eu sunt omul foarte politicos, caut mereu soluții ca să liniștesc situația.”
La doi ani de la divorț, Marco Ballerini și-a refăcut viața. Arhitectul italian a cerut în căsătorie o altă moldoveancă, Capitolina Cașu, în ianuarie 2025. Momentul romantic a fost postat pe rețelele de socializare.
În ianuarie 2026, Ballerini și-a unit oficial destinul cu aleasa inimii sale, moldoveanca Capitolina Cașu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!