Ed Balls, fost Secretar economic al Trezoreriei din Marea Britanie și jurnalistul Richard Arnold au surprins telespectatorii cu un gest neobișnuit: un sărut în platou.
Totul s-a întâmplat la Good Morning Britain, în urma unei discuții despre gala Oscarurilor, care a deviat rapid către apariția recentă a lui Harry Styles la emisiunea Saturday Night Live, unde artistul s-a sărutat cu Ben Marshall.
Inspirându-se din acel moment, Richard Arnold a lansat în glumă provocarea: „Să le oferim oamenilor ceea ce vor”. Fără ezitare, cei doi s-au apropiat și au recreat scena chiar în mijlocul studioului.
Momentul a stârnit milioane de reacții: unii au tratat momentul cu umor, în timp ce alții au condamnat gestul lor.
Harry Styles, care a lansat recent o producție cu concertul său din Manchester, a fost acuzat de „queer-baiting” din cauza stilului său vestimentar și esteticii pe care o adoptă.
Artistul în vârstă de 32 de ani, despre care se spune că are o relație cu Zoë Kravitz, a ironizat aceste acuzații sărutându-l pe Ben Marshall în timpul emisiunii Saturday Night Live.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!