„Ieri, la Paris, am discutat cu Președintele Emmanuel Macron despre pace și securitate în Moldova și în Europa, despre parcursul nostru european și despre proiectele bilaterale care aduc rezultate concrete pentru cetățeni. Prietenia sinceră dintre țările noastre ne ajută să construim un viitor mai sigur, mai stabil și mai prosper.
În vremuri dificile, Franța ne este alături – sprijinindu-ne să ne protejăm pacea, să ne întărim securitatea și să ne apropiem de Uniunea Europeană. Împărtășim viziunea unei Europe unite și puternice, unde fiecare țară își poate decide liber viitorul. Moldova contribuie deja la acest efort comun prin angajamentul nostru pentru pace și democrație și prin solidaritatea cu Ucraina”, se arată în mesajul Maiei Sandu.
În martie 2024, președinta Maia Sandu a mai avut o întrevedere cu omologul său francez, Emmanuel Macron, la Paris. În cadrul vizitei în capitala franceză, șefa statului a primit, din partea omologului său, Marea Cruce a Legiunii de Onoare, care este cea mai înaltă distincție a statului francez. La rândul său, Maia Sandu a conferit cea mai înaltă distincție de stat „Ordinul Republicii”, președintelui Franței.
Șefa statului a ținut și un discurs în care a apreciat sprijinul Franței acordat țării noastre în calea de integrare europeană și a îndemnat UE să sprijine, în continuare, Ucraina. „Este o plăcere să revin la Paris”, a menționat Maia Sandu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!