10 zile Termen pentru vânzarea activelor Lukoil de la Aeroport; statul vrea preluarea 13 ani Fată găsită fără viață în puțul liftului fostului hotel Național 19,7102 lei/€ Cursul BNM pentru weekend; leul se întărește la dolar, slăbește la euro 1,9 mld. € Sumă anunțată de Metsola ca debursată de UE pentru reformele Moldovei
(video) Pe lângă clienți, transporta și droguri: Un taximetrist s-a angajat curier la un „magazin” online de substanțe narcotice. A fost prins cu „marfă” de 50 mii lei

Polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO) și cei din cadrul Inspectoratului de la Buiucani au reținut în flagrant un bărbat de 31 de ani, în timp ce plasa droguri în ascunzișuri. Oamenii legii au stabilit că acesta activa în calitate de taximetrist, dar și curier la un magazin online de substanțe narcotice pe aplicația „Telegram”.

Foto: captură ecran

„În rezultatul percheziției corporale, dar și în taxi, polițiștii au depistat 40 de pachețele cu PVP (sare) și 4 700 de lei. Valoarea estimativă a drogurilor se ridică la circa 50 000 de lei. Pachețelele au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani”, comunică IGP.


Pub