23,75 lei/l Benzina se scumpește în weekend la 23,75 lei/l motorina la 20,72 lei/l noile prețuri ANRE 30 zile Primărița Durlești și viceprimarul plasați în arest 30 zile dosar delapidare terenuri publice CNA 72 ore Bărbat 49 ani găsit mort în apartament Botanica suspect 31 ani reținut după conflict spontan 4 zile Blocaj total șos Muncești circulație sistată Valea Crucii Băcioii Noi rute autobuz 18 deviate
(video) Promisiunile lui Ion Chicu: „Țara, în șantier”, reforma justiției și revenirea la proiectele sociale de până în iunie 2019

Premierul desemnat Ion Chicu a prezentat componența noului Guvern și programul Executivului în plenul Parlamentului. Chicu a promis continuarea reformei justiției, atragerea a circa 300 de milioane de euro, anul viitor, pentru domeniul infrastructurii și revenirea la programele sociale de până în iunie 2019.

Foto: UNIMEDIA

Printre acțiunile „cu caracter imediat” care vor întreprinse de noul Guvern se numără:

-Elaborarea și promovarea pachetului de măsuri bugetar-fiscale și legile bugetare anuale;

-Ajustarea conceptului de reformă a Curții Supreme de Justiție și evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor, „în strictă conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția”;

-Continuarea procesului de identificare a unui procuror general.

Printre domeniile prioritare care se for regăsi în agenda Executivului:

-Reforma justiției. „Voi considera progresul în reforma justiției, sau lipsa acestuia, drept principalul criteriu de apreciere a activității acestui Guvern și a mea personală”, spune Chicu.

-Extern: „Vom respecta angajamentele noastre cu Uniunea Europeană, Acordul de Asociere cu UE și documentele semnate în cadrul Comunității Statelor Independente”.

-În domeniul social: „Personal consider bune și eficiente programele sociale implementate până în iunie 2019 și care din varii motive au fost sistate. Vom ieși cu iniațiativa de reluare a acelor proiecte”, spune Chicu.

-Bugetul: „Avem nevoie de un buget sustenabil. Acest capitol este o adevărată provocare. Dialogul cu businessul, oferirea condițiilor favorabile pentru afaceri, predictibilitatea politicilor și dialogul onest sunt piatra de temelie pe această dimensiune”.

-Infrastrucutră: „Anul următor ne propunem să transformăm literalmente țara în șantier și aici mă refer la infrastructura drumurilor”. Chicu spune că are idei de a atrage în infrastructură circa 300 de miloane de euro, anul viitor.

-„Diminuarea ponderii economiei tenebre, să menținem ritmul de creșteri anuale de venituri la buget”.


Pub