PSRM va primi din bugetul de stat peste 12 milioane de lei, în 2020. CEC a stabilit cuantumul lunar al subvențiilor pentru partidele politice

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit cuantumul lunar al subvențiilor de la bugetul de stat pentru anul 2020 destinate partidelor politice, conform performanțelor obținute la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 și alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit hotărârii CEC; Partidul Socialiștilor va primi în anul 2020 peste 12 milioane de lei, urmat de Partidul Democrat, cu peste 7 milioane de lei.

Pe locul trei după suma subvențiilor totale se clasează Partidul Acțiune și Solidaritate, care va primi peste 6 milioane de lei, urmat de Platforma DA, cu peste 4 milioane de lei.

CEC / Sursa:CEC

În conformitate cu prevederile legale, cuantumul subvenţiilor se distribuie în felul următor: 30% – proporţional cu performanţele obţinute în alegerile parlamentare, 30% - proporţional cu performanţele obţinute în alegerile locale generale, 15 % - proporțional cu performanțele obținute în alegerile prezidențiale; 7,5% –proporțional cu femeile alese efectiv în cadrul alegerilor parlamentare; 7,5% –proporțional cu femeile alese efectiv în cadrul alegerilor locale; 5% –proporțional cu tinerii aleși efectiv în cadrul alegerilor parlamentare și 5% –proporțional cu tinerii aleși efectiv în cadrul alegerilor locale.

Subvențiile alocate de la bugetul de stat vor fi virate, lunar, în conturile bancare deschise în acest scop de către partidele politice.


Pub