Magomed Daudov era considerat unul dintre cei mai influenţi politicieni din regiunea din sudul Rusiei. El nu a oferit niciun motiv pentru plecarea sa.
„În urma unei întâlniri cu şeful Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, am decis să demisionez din funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Cecene”, a declarat acesta, citat de televiziunea cecenă.
Daudov, cunoscut sub numele de „Lord”, este un fost insurgent care a luptat pentru independenţa Ceceniei faţă de Rusia, dar care ulterior a schimbat tabăra şi a fost decorat cu medalia de Erou al Rusiei. El deţinea funcţia parlamentară din 2015.
Separatiştii ceceni au încercat să se desprindă de Rusia după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, în două războaie care au adus distrugeri şi pierderi grele.
Kadîrov, preşedinte din 2007, a primit o marjă largă de manevră din partea liderului rus Vladimir Putin pentru a conduce regiunea majoritar musulmană ca pe un fief personal, în schimbul menţinerii stabilităţii şi loialităţii acesteia.
Ziarul independent Novaya Gazeta a relatat luna trecută că liderul cecen Kadîrov a primit tratament în ultimii cinci ani pentru o boală gravă numită necroză pancreatică. Kadîrov a respins în repetate rânduri relatările potrivit cărora ar fi bolnav. În ziua în care a apărut articolul, el a postat videoclipuri în care apare prezidând o şedinţă şi făcând exerciţii în sala de sport.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!