18 rachete antitanc DIICOT a reținut un șofer pentru transportul a 18 rachete antitanc, 8 lansatoare de grenade și un sistem antiaerian 25,21 lei/l Benzina scumpiește: litrul va costa 25,21 lei, iar motorina 21,92 lei în acest weekend 100.000 lei Fulger a depistat droguri de peste 100.000 de lei într-o casă de la Buiucani, un bărbat reținut 2 persoane PCCOCS: Două persoane reținute pentru 72 de ore în cazul contrabandei cu muniții de la vama Leușeni-Albița
(foto) Imagini dezolante la Anenii Noi: Un lan de cereale, cuprins de flăcări
Un lan cu grâu și miriște a fost cuprins de flăcări ieri în raionul Anenii Noi, localitatea Puhăceni. Pompierii au intervenit în jurul orei 15:32, unde au stabilit că focul a afectat o suprafață extinsă de vegetație uscată, iar din cauza vântului puternic focarele de ardere s-au răspândit cu repeziciune spre lanurile cu culturi agricole.
Foto: dse.md
În ajutorul pompierilor au venit angajații întreprinderilor agricole cu tehnica acestora din dotare și voluntarii din satul Puhăceni. Arderea a fost lichidată către ora 17:36.

Conform IGSU, flăcările au distrus 18 ha de vegetație uscată, 2 ha de miriște de orz și 5 ha de grâu, iar datorită intervenției prompte a pompierilor, au fost salvate circa 80 ha de grâu.

De la începutul anului au fost înregistrate peste 8501 de intervenții la lichidarea focarelor de ardere de vegetație uscată, în urma cărora au fost compromise de foc peste 51 mii ha de teren.

În contextul prevenirii incendiilor cu caracter natural, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat populația despre riscul nerespectării regulilor antiincendiare în condiții de umiditate redusă și vânt. Focarele de ardere se pot extinde rapid și se pot transforma în incendii de proporții, afectând spații forestiere, terenuri agricole, precum și sectoare locative.

Pompierii îndeamnă cetățenii să nu aprindă gunoiul, vegetația uscată, dar și să fie foarte prudenți la utilizarea focului deschis. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.


Pub