Potrivit unui comunicat al Centrului Național de Asistență Medicală Prespitalicească, suspectul, care a solicitat ajutor specialiștilor la domiciliu, ar fi lovit medicul cu pumnii. În consecință, acesta s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral și cu o fractură a oaselor nazale.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție. Aceștia urmeză să stabilească circumstanțele incidentului și dar și ce riscă agresorul.
În context, Colaboratorii IMSP Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească îndeamnă oamenii să fie mai receptivi față de cei „care-și supun viețile unui risc enorm și vă sar în ajutor de fiecare dată când aveți nevoie!”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!