35,56 lei/l Motorina la 35,56 lei/l (+15 bani), benzina la 33,21 lei/l: noile prețuri ANRE de mâine 70 sesizări 70 de sesizări de violență în familie în 24 de ore, 3 cu vătămări 13,4 kg 13,4 kg droguri camuflate în jucării: 4 înculpați trimisi în judecată pentru trafic 17,9224 lei Dolarul sare la 17,9224 lei (+7 bani), euro la 20,1053 lei: cursul BNM de azi
Șefa ANI, convocată la Președinție: Verificarea averilor demnitarilor de rang înalt, principalul subiect al discuției

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întâlnire cu Președintele Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci. În cadrul întrevederii s-a pus accentul pe problemele cu care se confruntă ANI și pe necesitatea investigării averilor demnitarilor de rang înalt.

Foto: Maia Sandu/facebook

Maia Sandu a întrebat despre stadiul la care se află controalele inițiate în privința demnitarilor înalți și din ce motiv durează atât de mult. De asemenea, a întrebat de ce nu se prioritizează activitatea așa încât, în primul rând, să fie cercetați demnitarii de rang înalt față de care există suspiciuni majore că au averi care nu pot fi justificate prin raportare la veniturile declarate și, doar apoi, primarii și alți funcționari publici.

„Am accentuat că așteptările cetățenilor față de ANI sunt legitime, și anume oamenii cer ca instituția să efectueze rapid și eficient verificarea averilor demnitarilor de rang înalt față de care există suspiciuni.

Am menționat că, în calitate de președintă, voi sprijini inițiativele de fortificare a capacităților ANI și voi facilita dialogul interinstituțional, pentru ca ANI să-și îndeplinească cu adevărat misiunea în fața cetățenilor – prevenirea corupției și asigurarea integrității în rândul demnitarilor și funcționarilor publici”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de facebook.


Pub