„Astfel, la 27 aprilie 2023, cauza penală a fost pornită de Centrului Național Anticorupție (CNA), în baza materialelor parvenite de la Inspectoratul Național de Investigații (INI) al Inspectoratului General al Poliției, conform elementelor constitutive ale componențelor de infracțiune de coruperea alegatorilor și încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale.
În cadrul urmăririi penale, la 07 și 13 mai 2023, de către angajații CNA, în comun cu angajații INI, sub controlul Procuraturii Anticorupție, au fost efectuate percheziții la persoanele vizate, unde au fost depistate și ridicate mijloace materiale de probă cum ar fi: înscrisuri de ciornă ce vizează cheltuieli de transportare a alegătorilor; înscrisuri de ciornă ce vizează oferirea de produse alimentare; tehnică de calcul; liste ale persoanelor care ar fi fost remunerate; mijloace bănești ș.a.
Totodată, la 16 mai 2023, de la Judecătoria Comrat, sediul mun. Comrat, au fost ridicate listele electorale, care au fost examinate cu participarea membrilor Comisii Electorală Centrală (CEC) UTA Găgăuzia. Fiind examinate listele, până la moment, s-a stabilit aproximativ 50 de persoane care figurează ca alegători, deși aceștia nu se aflau pe teritoriul Republicii Moldova în perioada scrutinului electoral.
În continuare, se efectuează un șir de acțiuni de urmărire penală, inclusiv, examinarea obiectelor ridicate în cadrul perchezițiilor (telefoane mobile, tehnică de calcul, înscrisuri, etc.).
Până la momentul actual, au fost recunoscute în calitate de bănuit 11 persoane.
Pentru infracțiunea prevăzută, legea prevede o pedeapsă cu amendă până la 92 500 MDL sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani. Ca urmare, în cazul în care, de către instanța de judecată va fi stabilită vinovăția persoanelor pe episodul dat, pedeapsa stabilită de lege prevede privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții legate de activitatea politică”, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Anticorupție.
Guvernatoarea aleasă a Găgăuziei, Evghenia Guțul, a depus ieri, 19 iulie, jurământul în cadrul unei ședințe festive a Adunării Populare a Găgăuziei.
Bașcana aleasă a Găgăuziei, Evghenia Guțul, afirmă că acum două săptămâni a fost chemată la Procuratura Anticorupție, unde șefa instituției, Veronica Dragalin și adjunctul său, Vasile Plevan, i-ar fi propus clasarea dosarului penal în care ea figurează cu condiția că renunță la funcția de bașcan și își defăimează colegii de partid. „Nu mi-e frică de niciun dosar penal! Oricum va fi închis. Din lipsă de dovezi și pretext pur politic. Și cred că toți înțeleg răspunsul meu acestei doamne și acestui domn, care ar fi reprezentat legea”, a notat Guțul. Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au venit cu o reacție privind învinuirile aduse.
Acuzațiile aduse conducerii Procuraturii Anticorupție, de către învinuita Guțul Evghenia, nu corespund realității și reprezintă o interpretare eronată a acțiunilor legale ale procurorilor”, se menționează în comunicatul instituției.
Evghenia Guțul e noua bașcană a Găgăuziei. Curtea de Apel Comrat i-a validat mandatul. Aceasta a fost întâmpinată cu urale la ieșirea din sediu.
Mascații Centrului Național Anticorupție au dat buzna la Comisia Electorală Centrală din UTA Găgăuzia.
Centrul Național Anticorupție împreună cu Inspectoratul Național de Investigație, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, a efectuat ridicarea listelor alegătorilor de la Judecătoria Comrat. Temei al acțiunii de ridicare constituie bănuiala rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara țării și votarea din numele acestora.
Candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, care a câștigat scrutinul din Găgăuzia a condamnat descinderile de la Comrat și a chemat oamenii la protest.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!