Michel va prezida joi și vineri ultimul său summit formal al UE înainte de a-și încheia cele două mandate la cârma Consiliului European, prefațând agenda reuniunii al cărei punct central va fi sprijinul pentru Ucraina, urmat de situația din Orientul Mijlociu și competitivitatea economiei europene.
„Consiliul European va discuta mai multe chestiuni de politică referitoare la relațiile noastre internaționale, inclusiv situația din Moldova, precum și cea din Georgia. Ambele țări se confruntă cu un moment crucial pentru calea lor europeană“, a scris Michel, după ce, la propunerea României și a președintelui Klaus Iohannis, liderii celor 27 de state membre ale UE vor discuta la summitul Consiliului European din 17-18 octombrie sprijinul pentru Moldova în contextul ingerințelor electorale ale Rusiei.
Cele două republici ex-sovietice și aflate în faze diferite ale procesului lor de integrare europeană vor organiza pe parcursul următoarelor două weekend-uri alegeri prezidențiale și un referendum, în cazul Republicii Moldova (20 octombrie), și alegeri parlamentare, în cazul Georgiei (26 octombrie).
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!