35,81 lei/l Motorina la 35,81 lei/l (+25 bani), benzina la 32,99 lei/l (-22 bani): noile prețuri ANRE de mâine 20,126 lei Euro la 20,126 lei (+2 bani), dolarul la 17,9568 lei (+3 bani): cursul BNM de azi 670.000 670.000 de gospodării (+50.000) vor primi compensații la energie, buget 550 mln lei: noi criterii de eligibilitate 18 ani 18 ani de închisoare pentru bărbatul care a ucis partenerul la Cimișlia: sentița pentru femicid
Marco Rubio anunță discuții „pozitive” între emisarii SUA și Zelenski, la Oslo, în timp ce Trump nu slăbește Ucraina: „Se va termina foarte rău”

Discuțiile purtate marți, la Oslo, între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarii lui Donald Trump au dus la progrese reciproce, potrivit ambelor părți, în timp ce liderul republican de la Casa Albă a formulat noi critici dure la adresa omologului său ucrainean, scrie Libertatea.

Foto: Profimedia

La Oslo, Zelenski a discutat cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, acesta din urmă prin videoconferință, precum și cu prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Støre și președintele finlandez Alexander Stubb, potrivit AFP.

Președintele ucrainean a salutat restabilirea schimbului de informații din partea SUA și a cerut un loc la orice negociere privind viitorul țării sale. „Dacă este vorba despre chestiuni legate de Ucraina și de viitorul nostru, acest lucru poate fi acceptabil doar dacă suntem prezenți la masa negocierilor”, a declarat Zelenski, referindu-se la un potențial summit trilateral SUA - Rusia - China pe tema războiului din Ucraina.

Partea americană evocă discuții „foarte productive”

Un oficial american a apreciat pentru AFP că discuțiile de la Oslo au fost „foarte productive și constructive”. „Există acum o aliniere puternică între Statele Unite, Ucraina și Europa cu privire la următorii pași”, a susținut oficialul respectiv, potrivit căruia Steve Witkoff, emisarul și prietenul lui Donald Trump, va fi primit miercuri de liderul rus Vladimir Putin.

La rândul lui, secretarul de stat american Marco Rubio a salutat discuțiile „pozitive” de la Oslo. „Nimic neașteptat, nimic surprinzător. De-acum, cu aceste idei, poate merge la Sankt Petersburg și le poate împărtăși cu partea rusă. Să vedem dacă putem face progrese”, a comentat Rubio în timpul vizitei sale în India.

Reuniunea de la Oslo a avut loc după mai multe zile de tensiuni puternice între conducerea de la Kiev și administrația Trump. Relațiile bilaterale au alunecat într-un nou episod de schimburi dure de replici și acuzații din momentul în care Donald Trump a anunțat (pe 9 octombrie) o discuție telefonică „extrem de fructuoasă” cu Vladimir Putin și faptul că i-a permis să exporte motorină.

De atunci, Trump a făcut aproape zilnic declarații favorabile lui Putin și l-a criticat puternic pe Zelenski, care s-a opus categoric suspendării unor sancțiuni pentru a permite reluarea legală a livrărilor de motorină rusească.

Donald Trump avertizează că „lucrurile se vor termina foarte rău” pentru Ucraina

Chiar marți, în timpul reuniunii de la Oslo, Donald Trump s-a luat din nou de Volodimir Zelenski și Ucraina. Președintele SUA i-a cerut din nou omologului său ucrainean să pună capăt războiului, deși Rusia este parte agresoare și singura în măsură să facă acest lucru prin retragerea trupelor și încetarea bombardamentelor. În ceea ce privește Ucraina, singura modalitate de a pune capăt războiului este de a capitula în fața Rusiei și nici atunci nu ar fi sigură de încetarea acțiunilor militare pe teritoriul ucrainean.

Așadar, ce spune Trump după acordul privind motorina rusească extrem de criticat în SUA? „Trebuie ca Zelenski să aibă voința de a pune capăt acestui război, iar dacă nu va fi așa, lucrurile se vor termina foarte rău”, a amenințat președintele american.

„Am oferit enorm Ucrainei. Nu am primit nimic în schimb, cu excepția motorinei scumpe”, a insistat Trump, suspectat că încearcă să-l facă pe Zelenski „țap ispășitor” pentru propriile acțiuni (războiul fără o strategie coerentă declanșat în Iran) care au dus la creșterea prețurilor la carburanți - o problemă din cauza căreia Partidul Republican riscă să piardă alegerile de la jumătatea mandatului, programate pe 3 noiembrie.

În același timp, Trump a prezentat drept o mare realizare posibilitatea eliberării cetățeanului american Stephen Hubbard, condamnat la șapte ani de închisoare în Rusia sub pretextul că ar fi luptat ca „mercenar” pentru Ucraina. „Am vorbit cu președintele Putin despre Hubbard. Am vorbit îndelung cu el despre asta. I-am cerut să îl elibereze”, a spus președintele american, în condițiile în care liderul autocrat de la Kremlin este acuzat că arestează cetățeni occidentali sub motive inventate doar pentru a-i folosi ca monedă de schimb sau pentru a-și arăta pretinsa bunăvoință din rațiuni politice.

Volodimir Zelenski spune că schimburile de informații „funcționează” acum

Pe fondul criticilor lui Trump, conducerea de la Kiev a acuzat Statele Unite de întârzierea intenționată a livrărilor planificate de rachete interceptoare Patriot, esențiale pentru apărarea în fața rachetelor balistice rusești, întreruperea schimbului de informații, în special a avertizării timpurie legate de lansarea unor rachete rusești, și limitarea funcționării Starshield, componenta militară a rețelei de sateliți Starlink.

După discuțiile de la Oslo, Zelenski s-a declarat mulțumit că schimbul de informații „funcționează acum”. Revenind asupra unei conversații pe care a avut-o marți dimineața cu secretarul de stat Rubio, Zelenski s-a declarat, de asemenea, încrezător că discuțiile privind Starshield și furnizarea de sisteme Patriot vor avea un rezultat pozitiv.

Autoritățile americane resping acuzațiile conform cărora ar fi dăunat în mod deliberat Ucrainei pe fondul presiunilor publice exercitate de Trump asupra lui Zelenski, în special prin ordonarea opririi schimbului de informații sau prin limitarea funcționării Starshield, utilizat pe de armata ucraineană pentru operațiuni defensive. „Nimic nu este refuzat în mod deliberat. Este un echilibru între angajamentele noastre față de alți parteneri și, sincer, propriile noastre nevoi”, s-a apărat Marco Rubio, citat de AFP.

Temeri de o nouă iarnă grea în Ucraina

Atacurile aeriene sălbatice efectuate de Rusia împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei generează temeri cu privire la o nouă iarnă grea. „Este puțin dificil. A fost și mai rău, a fost și mai bine, vom vedea cum vor evolua lucrurile în continuare”, a declarat pentru AFP un oficial ucrainean de rang înalt.

De la Oslo, Steve Witkoff s-a dus la Sankt Petersburg ca să-i prezinte lui Vladimir Putin propuneri care „ar putea deschide calea către o întâlnire la nivel de lideri”, potrivit premierului Jonas Gahr Store.

Luni, Donald Trump s-a declarat pregătit de un summit trilateral cu Vladimir Putin și liderul chinez Xi Jinping - o întâlnire propusă și dorită de liderul rus pentru a se plasa printre „greii mondiali” și pentru a obține un acord favorabil lui în privința Ucrainei.

În timp ce partea chineză susține că „nu deține informații” despre un astfel de summit, Volodimir Zelenski dă asigurări că Ucraina nu pierde războiul. „Dar pierdem vieți și timp”, a subliniat președintele ucrainean, potrivit căruia doar o presare reală a Rusiei poate duce la încheierea agresiunii militare.


Pub