23,34 lei/l Benzină urcă la 23,34 lei/litru mâine după ANRE, motorină 20,16 lei/l după o zi de ieftiniri 20,14 lei/€ Euro la 20,14 lei după BNM azi, leul depreciat cu 0,003 lei, dolarul scade la 16,98 lei 20-35 l/m² Sudul sub cod portocaliu cu ninsori abundente 20-35 l/m² mâine, troiene majore; centru galben 7-19 l/m² 5.000.000 lei Companie din Moldova exportă în SUA vinuri cu identitate franceză fără acord titular marcă, percheziții PCCOCS
Vicepremierul Andrei Spînu promite că va soluționa problemele producătorilor de energie regenerabilă până la finele acestei săptămâni

Producătorii de energie regenerabilă, care au intrat în grevă japoneză şi s-au plâns că sunt în pragul falimentului, vor fi invitaţi, până la sfârşitul acestei săptămâni, la Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale pentru discuții, alături de reprezentanţii ANRE.

Foto: colaj

„Din ce cunosc, s-a găsit acel compromis necesar ca să se deblocheze anumite acţiuni. Principala problema nu este exportul, dar sunt regulile de piaţă, care au intrat în vigoare la 1 iunie. Se pare că mai este nevoie de un pic de timp, ca să găsim cele mai bune mecanisme.

Noi înţelegem problema şi vom face tot posibilul să o rezolvăm, cred că în această săptămână”, a declarat Spînu.

Totodată, ministrul nu a exclus posibilitatea ca producătorii de energie regenerabilă să primească dreptul de a exporta.

La rândul lor, producătorii de energie regenerabilă susțin că nu au primit deocamdată vreo invitație la discuții la Guvern, chiar dacă au solicitat audiență la prim-ministra Natalia Gavriliţa.

Antreprenorii din domeniu au intrat în grevă japoneză weekendul trecut, declarând că sunt în prag de faliment.


Pub