6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(foto) Aduc argintul acasă: Luptătorii de stil greco-roman, Ignat Meico și Vadim Țarelunga, medaliați la Campionatul European din Macedonia de Nord

Lotul național de lupte a cucerit primele două medalii la Campionatele Europene rezervate sportivilor sub 17 ani, care se desfășoară în aceste zile în orașul Skopje, Macedonia de Nord. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, ambele distincții au fost obținute în cadrul competiției de lupte greco-romane.

Foto: Ministerul Educației și Cercetării

„Ignat Meico a câștigat medalia de argint, după ce a disputat finala categoriei de 71 kg împotriva georgianului Giorgi Gogelashvili, în fața căruia a cedat cu scorul de 1-9. Până a ajunge în ultimul act al categoriei, Ignat Meico i-a învins pe reprezentanții Cehiei, Slovaciei și Greciei, iar în semifinale a trecut de Artiom Ilchenko, care a concurat sub drapel neutru.

O medalie de bronz a fost adusă țării noastre și de Vadim Țarelunga, care l-a învins în finala mică a categoriei de 45 kg pe Artem Tkachenko, și el evoluând sub drapel neutru”, precizează MEC.

45kg GR - Vadim Tarelunga (MDA) df. Artem Tkachenko (UWW)

45kg GR - Vadim Tarelunga (MDA) df. Artem Tkachenko (UWW)

45kg GR - Vadim Tarelunga (MDA) df. Artem Tkachenko (UWW)


Pub