Potrivit proiectului, ajutorul sub formă monetară este acordat pentru perioada noiembrie 2024 – martie 2025.
Astfel, până în luna decembrie 2025, toți consumatorii casnici vor beneficia de compensații la energia electrică, incluse direct în facturi. Compensațiile vor acoperi diferența dintre prețul reglementat și prețul de referință, până la un plafon maxim de 1,84 lei/kWh, aplicabil cantității de energie consumate lunar, care nu va depăși limita de 110 kWh pentru un loc de consum.
Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova 250 de milioane de euro, inclusiv pentru a compensa tarifele înalte la gaz și energia electrică. La rândul său, malul stâng va primi 60 mil. euro, dar numai dacă va îndeplini anumite condiționalități. Anunțul a fost făcut astăzi, de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, în cadrul conferinței comune cu Maia Sandu.
Acest pachet cuprinzător va face sistemul dvs energetic rezilient și independent, acest lucru este cel mai important. După care, prin acești bani vom ajuta să compensați tarifele înalte, facturile mari pe malul drept. Facturile dvs vor fi mai scăzute. După care, vom crea un fond pentru familiile cele mai expuse, cele mai vulnerabile. Acest lucru va reprezenta un ajutor suplimentar de 20 milioane euro, duă care vom crea un fond pentru afacerile intense, încă 50 de milioane, și prijn intermediul planului de creștere vă vom ajuta să reformași sistemul energetic, pentru a deveni independenți. Este vorba despre un ajutor enorm, aceste pachete energetice reprezintă doar o parte din ajutorul oferit Moldovei”, a punctat Marta Kos.
La 27 ianuarie, premierul Dorin Recean anunța că Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un grant de 30 de milioane de euro, pentru achiziționarea volumelor de gaze naturale pentru primele 10 zile din luna februarie, ca MGRES să producă energie electrică pe care o va livra pe malul drept la costurile de până la criza energetică.
Mai devreme, deputatul BCS Grigore Novac acuza actuala guvernare că în loc să caute soluții pentru a evita o eventuală criză energetică în țară, atunci când aceasta încă nu s-a produs, „a lansat o retorică din domeniul fantasticului că suntem independenți din punct de vedere energetic”. „Toți își făceau cruce, mai ales cei din PAS, spuneau că în sfârșit am scăpat de Gazprom. Nu ne mai șantajează nimeni”,
De cealaltă parte, deputatul PAS Radu Marian susținea că gazele rusești pentru regiunea transnistreană, pentru care moldovenii din estul Moldovei plătesc câte un leu metrul cub sunt ca „un drog de care trebuie să scăpăm". Tot el, însă, insista că Gazprom „trebuie să livreze gaze naturale regiunii transnistrene, conform contractului încheiat”.
În decembrie 2024, Igor Dodon declara: „Dacă Maia Sandu nu vrea să negocieze cu Moscova, să meargă la Zelenski, sunt prieteni. Odată ce nu vom avea curent de la Cuciurgan, vor fi deconectări”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!