„Constituția Republicii Moldova spune că simbolurile statului sunt protejate de lege. Un element al simbolului nostru național îl reprezintă și acvila cruciată. Crucea.
Pentru un stat, pentru o societate, simbolistica este un element extrem de important care unește, care determină elementele comune pe care le au unii oameni. Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din inima Chișinăului a fost atât de incomod pentru sovietici, că l-au tot strămutat și umilit cum au putut. Crucea a fost denaturată. Abia pe valul Renașterii Naționale, monumentul marelui nostru domnitor a fost restabilit în locul original, pe fundalul bătăilor de clopot de la bisericile din întreaga țară. Scopul sovieticilor cred că era clar pentru toată lumea, de a distruge tot ce ne leagă de trecut, de istorie, de limbă, de originile care ne unesc, de credința noastră.
Am urmărit niște atacuri extrem de urâte din partea unora asupra crucii ca simbol național. Cică, dacă un politician spune despre credința în Dumnezeu, acest politician trebuie ars pe rug. Acel cineva crede în libertatea de exprimare, dar nu și în exprimarea deschisă a viziunilor creștine.
Îmi zic ei mie că nu-i la modă să spui că ești creștin. Eu am 26 de ani, sunt creștin și am viziuni moderne și vreau să spun tuturor tinerilor să nu se uite neapărat la like-urile postărilor de nihiliști, pentru că acestea nu reprezintă nimic decât un bulbuc. Să fie perseverenți și să nu le fie rușine sau teamă să apere valorile în care cred.
Dacă nu vă place, vă îndemn să nu mă votați, să nu mă urmați, dar vă rog să păstrați decența și respectul față de o credință milenară și față de niște valori, față de niște tradiții seculare!
Programul Platformei DA a fost inspirat din programul Uniunii Creștin-Democrate din Germania, din programul Partidului Popular European, din care face parte Platforma DA. Ce poate fi mai frumos decât respectul față de tradiție și dorința de modernizare?
Într-un ceas de suferință, tot la Dumnezeu o să vă rugați, pentru că: „Nimeni nu moare ateu,” cum spune des Vasile Năstase.
Un pic de respect și mai multă toleranță!”, a scris Dinu Plîngău.
Asta după ce mai mulți internauți au criticat apariția lui Andrei Năstase, liderul Platformei DA, candidat la funcția de Președinte, într-un spot electoral instalând o cruce.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!