„Noi suntem urmașii învingătorilor, iar memoria faptei eroice a părinților, bunicilor și străbunicilor noștri trăiește în fiecare familie, în fiecare inimă. Această memorie este sacră și nu poate fi ștearsă atâta timp cât păstrăm adevărul și mândria pentru eroii noștri.
Astăzi, la ora 9:30, ne întâlnim cu toții la Marșul Victoriei din Chișinău! Moldova ține minte!”, a mai scris Igor Dodon.
Fostul șef de stat a postat și o fotografie în care apare alături de soția sa, Galina, și mezinul familiei: „Suntem gata pentru Marșul Victoriei! Ne vedem în centrul Chișinăului!”
De dimineață, conducerea Primăriei Municipiului Chișinău a depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”. „Astăzi marcăm Ziua Victoriei. În PMAN se va sărbători Ziua Europei, care la fel vine să marcheze pacea, pe întreg continentul european”, a declarat edilul Ion Ceban.
Președinta Maia Sandu a fost întrebată cum îi va împăca pe „cetățenii care celebrează fie Ziua Victoriei, fie Ziua Europei pe 9 mai, respectiv, văd această zi în mod totalmente diferit sau chiar opus”. Șefa statului a dat un răspuns în cadrul conferinței de presă comune cu Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, susținută ieri la Chișinău. Și oficiala europeană a venit cu un comentariu.
Fostul șef de stat, Igor Dodon i-a inviytat pe cetățeni să participe la evenimentele de pe 9 Mai, de Ziua Victoriei. „Nimeni nu este uitat, nimic nu se uită!”, a scris liderul PSRM.
De cealaltă parte, premierul Alexandru Munteanu i-a invitat pe cetățeni în PMAN pe 9 mai, să celebreze Ziua Europei: „Anul acesta vreau să fim prezenți acolo foarte activi. Vom avea echipele ministerelor în dialog direct cu oamenii, să explicăm ce și cum facem, ce schimbăm, inclusiv pe platforma APL. Vreau să explicăm de ce Europa, care ne sunt provocările și cum să ne conolidăm în parcursul nostru european. Cred că facem destule lucruri, doar trebuie să comunicăm oamenilor. E un moment bun că suntem un Guvern activ, deschis și responsabil”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!