20,3 lei/m³ Tariful de gaz 20,3 lei/m³ din 1 septembrie, majorat de ANRE 1.600 drone 1.600 de drone interceptate în Rusia, în ziua finală a alegerilor 1 dronă Dronă văzută la Orhei, explozie la Călărași, fără fragmente la sol 26,4 °C Maximă 26,4°C astăzi la Chișinău, cer parțial noros, fără ploi
Rujeola face ravagii în România: Un bebeluș de 10 luni a decedat. 760 de cazuri de infectări, înregistrate într-o săptămână

Conform datelor publicate pe data de 11 iunie, de Institutul Național de Sănătate Publică din România, în ultima săptămînă au fost înregistrate peste 760 de cazuri noi de rujeolă. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat.

Foto: poza simbol

„În perioada 1 ianuarie 2023 – 9 iunie 2024, în România au fost notificate 18.146 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 18 decese (5 în Municipiul Bucureşti, 4 în judeţul Braşov, 3 în judeţul Giurgiu, 2 în judeţul Argeş, 1 în judeţul Mureş, 1 în judeţul Sibiu, 1 în judeţul Buzău şi 1 în judeţul Constanţa)”, a transmis, marţi, INSP.

Faţă de ultimul raport sunt 768 de noi cazuri de infectare.

Potrivit sursei citate, al 18-lea deces (mun. Bucureşti) a fost raportat la un copil de sex masculin, în vârstă de 10 luni, nevaccinat antirujeolic, contact cu sora sa în vârstă de 13 ani, nevaccinată antirujeolic şi diagnosticată cu infecţie cu virus rujeolic

Cele mai multe cazuri raportate până acum sunt în Braşov – 2074. Peste o mie de cazuri s-au înregistrat în Mureş – 1.216, Argeş – 1.043, Prahova – 1.095 şi Municipiul Bucureşti 1.638.

În perioada 6 decembrie 2023 - 9 iunie 2024, conform datelor extrase din RENV, au fost utilizate 169.312 de doze de vaccin ROR, din care 27.686 de doze utilizate pentru copii cu vârste între 9 şi 11 luni.


Pub