Astăzi, 21 octombrie 2022, după miezul nopții s-a apropiat pe direcția intrare în Moldova un autoturism de model Honda CR-V, înmatriculat în Ucraina, la volanul căruia a fost legitimat cetățeanul ucrainean de 35 de ani. Din spusele șoferului, el și familia lui plecau la Chișinău.
Potrivit informațiilor, în cadrul procedurilor de control și verificare a documentelor de călătorie, polițiștii de frontieră au depistat că certificatul de înmatriculare al automobilului nu corespunde unuia autentic, fiind identificate mai multe semne de falsificare. La cele constatate, șoferul și-a ținut poziția că nu cunoaște, ca ulterior soția acestuia să recunoască că a perfectat ilegal certificatul, după ce a pierdut actul original. Aceasta l-ar fi cumpărat contra sumei de 1700 de dolari.
Polițiștii de frontieră i-au autorizat trecerea frontierei de stat doar că fără mașină, fiindu-i indisponibilizată pe teritoriul Sectorului.
Cazul în continuare este cercetat sub toate aspectele legale, susțin funcționarii frontierei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!