6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Biatlonista Alina Stremous, după JO Beijing 2022: Este un rezultat foarte bun pentru mine și pentru Republica Moldova

Biatlonista Alina Stremous a fost la un pas să egaleze cea mai bună performanță a Republicii Moldova la o ediție a Jocurilor Olimpice. După ce în 2006 Natalia Levcenkova a ocupat locul 8 la cursa de 15 km individual, Alina Stremous s-a clasat pe locul 10. Sportiva susține că este un rezultat „foarte bun” pentru ea și pentru Republica Moldova.

Foto: olympic.md

– Alina, în primul rând felicitări pentru rezultatul obținut la sprint.
– Vă mulțumesc. Sunt foarte fericită că am ocupat locul 10 în proba sprint. Este un rezultat foarte bun pentru mine și pentru Republica Moldova. Desigur mi-aș fi dorit un rezultat și mai bun. Poate trebuia un pic mai repede să alerg și să fiu mai rapidă la tragere. Totuși, sunt mândră că nu am avut nici o penalizare la poligonul de tragere pentru că nu a fost o cursă ușoară mai ales din punct de vedere fizic. Am simțit oboseala încă de la începutul cursei.

– Oboseală fizică sau morală, pentru că veneai după locul 37 în cursa individuală de 15 km…
– La cursa din 7 februarie probabil încă nu reușisem să mă acomodez bine. A fost greu fizic desigur, dar și emoțional. Cred că mi-a lipsit și concentrarea. Desigur aveam speranțe la un loc mai bun decât 37, dar nu trebuia să greșesc la tragere. A fost o lecție pentru mine și m-am străduit să mă revanșez în proba sprint. Îmi place să concurez la sprint.

– Ce gânduri ai înainte de cursa de urmărire, programată deja pe 13 februarie?
– Trebuie un pic să mă odihnesc emoțional. O să încerc să fac o figură frumoasă și la cursa de urmărire.

– Cum ți se par Jocurile Olimpice de la Beijing?
– Condițiile sunt foarte bune. Mă refer la condițiile din satul olimpic. Din păcate, suntem într-o perioadă pandemică, care nu e deloc plăcută. Dar e superb că am reușit să debutez la Jocurile Olimpice. Sper, cu toții, să mai obținem rezultate bune pentru Republica Moldova.

Biatlonista Alina Stremous s-a clasat pe locul 10 la Jocurile Olimpice de la Beijing în proba sprint 7,5 km. Ea a trecut linia de finiș cu un minut, 15.2 secunde mai târziu decât noua campioană olimpică, norvegianca Marte Olsbu Roeiseland.


Pub