Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, șoferii trebuie să evite următoarele trasee:
„Chișinău - Hîncești, în apropiere de localitatea Fundul-Galbenei, se circulă cu mare dificultate;
R1 Chișinău - Ungheni - Sculeni, în regiunea serpentinei de la Cornești, circulația este parțial sistată pe direcția Chișinău (mașinile nu pot urca dealul de la Cornești);
R16 Bălti – Făleşti – Sculeni, localitatea Bocșa din raionul Fălești, deplasarea camioanelor este imposibilă. Acestea sunt stopate pe dreapta până la intervenția utilajelor speciale.”
Totodată, oamenii legii anunță că pe traseul M-3, până la localitatea Gradiște din raionul Cimișlia, se circulă cu dificultate și îndeamnă șoferii să evite deplasarea pe această porțiune de drum.
Sute de polițiști sunt implicați la menținerea securității circulației rutiere pe teritoriul țării. Aceștia intervin pentru a ajuta șoferii blocați pe traseele înzăpezite.
Pe mai multe traesee din țară se circulă cu mare dificultate. Mașinile sunt blocate, iar camioanele trase pe dreapta. Astfel, polițiștii intervin pentru a acorda ajutor șoferilor blocați în nămeți.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat cetățenii să evite astăzi, data de 8 ianuarie, pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică.
Administrația de Stat a Drumurilor informează că circulația pe toate drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă, acestea fiind afectate de lapoviță și ninsori. Carosabilul este umed, cu ghețuș, pe alocuri înzăpezit. În unele zone persistă ceață densă, vizibilitatea fiind redusă, spun responsabilii.
Circulația transportului public va fi sistată până la ora 16:00, cu excepția celor cu scop tehnic de intervenție din cauza că pe unele străzi se intervine a treia oară. Decizia a fost luată de Comisia Situații Excepționale Chișinău.
Activitatea instituțiilor educaționale, școli și grădinițe, din Chișinău pe parcursul a două zile, până joi, 11 ianuarie a fost sistată. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale Chișinău.
Ninge continuu la Chișinău. Potrivit primarului capitalei, Ion Ceban, pe unele străzi, serviciile speciale intervin a doua sau a treia oară.
Din cauza condițiilor meteorologice actuale, este afectată circulația troleibuzelor. Astfel, se atestă întârzieri de la orarul stabilit, staționări sau redirecționări ale rutelor, anunță Regia Transport Electric.
Se circulă în condiții de iarnă la vama Leova-Bumbăta. Astfel, Poliția de Frontieră a venit cu mai multe recomandări pentru șoferi.
Traversarea camioanelor prin punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița este restricționată. Partea română interzice temporar circulația camioanelor din cauza ninsorii și poleiului pe drumurile publice, anunță Poliția de Frontieră.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un cod portocaliu de schimbare bruscă a vremii. Avertizarea va dura până pe 10 ianuarie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!