35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Lavrov îl laudă pe Trump, dar îi critică pe liderii europeni: Vorbesc de armistițiu, dar trimit arme Ucrainei

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, l-a lăudat pe președintele american Donald Trump, dar i-a criticat pe liderii europeni după summit-ul de la Casa Albă, scrie digi24.ro.

Foto: Profimedia Images

Lavrov a spus, la postul de televiziune de stat Rossia 24, că atmosfera de la întâlnirea dintre Trump și Vladimir Putin din Alaska, de săptămâna trecută, a fost „foarte bună”.

„A fost clar că șeful Statelor Unite și echipa sa, în primul rând, doresc sincer să obțină un rezultat pe termen lung, sustenabil și viabil”, a susținut el. Trump a declarat la discuțiile de ieri că nu este nevoie de un armistițiu și că se poate ajunge la un acord de pace în timp ce Rusia și Ucraina sunt în război - aceasta fiind poziția lui Vladimir Putin, dar nu și a Europei, relatează Sky News.

Lavrov a declarat că liderii europeni „au insistat la fiecare pas doar asupra unui armistițiu și că, după aceea, vor continua să furnizeze arme Ucrainei”. La summit-ul SUA-Ucraina-UE de la Washington, s-a stabilit că Ucraina va primi garanții de securitate, iar Trump a spus că va intermedia o întâlnire între Putin și Zelenski.

Trump a fost în ultimele luni un susținător al ideei de armistițiu, urmat de negocieri de pace, dar și-a schimbat poziția după întâlnirea cu Putin de vinerea trecută.


Pub