„O mare parte dintre bălțeni nu a crezut politica acțiunilor concrete și au preferat să creadă în fake-uri despre oraș ș.a. Pentru mine este neclar și inadmisibil acest rezultat.
Accept alegerea bălțenilor și anume locul trei, sunt recunoscător inclusiv celor care ne-au votat”, a declarat Usatîi.
Tot astăzi, Usatîi a anunțat că demisionează de la Primăria Bălți.
Blocul socialiștilor și comuniștilor a câștigat în orașul condus de primarul de Renato Usatîi. Astfel, 17692 de bălțeni au votat pentru BECS. Partidul Acțiune și Solidaritate a fost votat de 12040 de alegători, iar Blocul electoral „Renato Usatîi” a primit 9994 de voturi.
1 467 205 de moldoveni au votat în cadrul scrutinului parlamentare desfășurat ieri, 11 iulie, în țară. Cele mai multe voturi au fost acumulate de Partidul Acțiune și Solidaritate - 774 754, fiind urmat de BECS - 398 678. Pe locul trei a ajuns Partidul Politic Șor cu 84 185 de voturi. Astfel, cei trei concurenți electorali au primit „bilet de acces” în Parlament.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!