Ministerul de Interne a anunțat că 1.949 de persoane au fost reținute în cursul unei singure zile, majoritatea fiind acuzate de acte de violență, inclusiv agresiuni asupra forțelor de ordine, potrivit dpa şi Reuters.
Bilanțul include și 305 polițiști și jandarmi răniți.
Criza afectează grav activitatea școlară. Edouard Geffray, ministrul Educației, a declarat că aproximativ 400 de unități de învățământ vor rămâne închise vineri și vor desfășura cursuri exclusiv online. De la începutul mișcării de protest, 170 de elevi și 65 de angajați din sistemul educațional au fost răniți.
Serviciile de informații spun că protestele ar fi fost inițiate de extrema stângă
Din cauza escaladării tensiunilor, premierul Sebastien Lecornu a convocat o reuniune de urgență. Potrivit unor surse apropiate Guvernului, serviciile de informații au susținut că protestele ar fi fost inițiate de politicieni din zona extremei stângi, inclusiv membri ai formațiunii La France Insoumise. Acuzațiile au fost respinse de deputatul Louis Boyard.
În ciuda celor peste 600 de arestări efectuate miercuri, manifestațiile au continuat joi și s-au extins în mediul universitar. Uniunea studențească a raportat blocaje în aproximativ 30 de campusuri din întreaga țară.
În multe orașe, demonstrațiile s-au desfășurat pașnic, elevii reclamând degradarea clădirilor școlare, lipsa cadrelor didactice și supraaglomerarea claselor. În alte zone însă, protestele au degenerat în acte de vandalism și violențe.
Presa franceză a relatat despre atacuri asupra autobuzelor și stațiilor de transport public, incendieri de pubele și lansări de petarde.
În Nantes, intrarea unei școli secundare a fost cuprinsă de flăcări, iar la Marsilia a fost incendiată o autospecială de pompieri. În unele cazuri, forțele de ordine au intervenit folosind gaze lacrimogene.
Ministerul de Interne a transmis că situația a depășit cadrul unor revendicări legitime și a condamnat actele de violență care au însoțit protestele din ultimele zile.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!