Edilul afirmă că, din cauza disputelor politice, lucrările publice încep târziu, în plină toamnă, iar unele proiecte nu pot fi finalizate sau nici măcar începute. El susține că anul trecut bugetul și amendamentele au fost votate cu o întârziere de 5 luni, iar anul acesta cu 4 luni, fapt care a afectat direct implementarea proiectelor.
„Mai grav este că aceste jocuri politice ieri continuă și acum. Săptămâna trecută consilierii s-au adunat și, într-o ședință a Consiliului Extraordinar, pentru care s-au plătit 100.000 de lei din bugetul Orașului Codru, au decis să restricționeze și mai mult activitatea Primăriei. La fel, ei au mers la modificările în comisii, ceea ce efectiv le blochează și, la fel, ei au decis blocarea procesului de construcție a școlii.
Pentru mine, ca pedagog și primar al acestui oraș e foarte grav. Eu știu că orașul nostru, pentru ca să poată să funcționeze normal, are nevoie de cel puțin patru școli și trei grădinițe. Cu mare părere de rău, la aceste jocuri politice în Consiliu, organizate de MAN, PSRM, Platforma DA, au participat și o parte din colegii mei din PAS. Orice încercare a mea, la diferite nivele ale partidului, să informez despre acest lucru, a fost ignorată.
Ultima votare a unor colegi de-ai mei, împreună cu partidele menționate anterior, care au periclitat construcția școlii, m-a făcut să iau o decizie mai dificilă, și anume de plecare din Partidul Acțiune și Solidaritate”, a declarat primarul.
Deocamdată, PAS nu a comentat decizia primarului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!