20,13 / 17,95 lei Euro la 20,13 lei şi dolarul la 17,95 lei — cursul BNM de azi presionează leul 1,04 tril. $ Excedentul comercial al Chinei atinge 1,04 tril. $ în 10 luni, record istoric 5.665 / 3.135 lei/lună Bursa Preşedintelui: 5.665 lei studenţi, 3.135 lei elevi — 15 tineri beneficiază 2 rachete Două rachete Banderol au traversat spaţiul aerian al Moldovei la 06:04 şi 06:06
(video) Constantin Țuțu, adus silit în fața instanței în dosarul de îmbogățire ilicită, însă ședința a fost amânată: Imagini din sala de judecată

Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, a fost adus forțat la o nouă ședință de judecată în dosarul de îmbogățire ilicită, scrie tv8.md.

Foto: zdg.md

După câteva minute însă, ședința a fost amânată. Atât apărătorul său Iulian Timotin, cât și avocatul din oficiu au cerut timp pentru a face cunoștință cu materialele cauzei. 

Următoarea ședință va avea loc pe 28 octombrie.

Pe 4 octombrie 2025, Constantin Țuțu, fost deputat democrat, a fost adus în fața instanței de judecată. Acesta contrazice organele de drept și spune că „a intrat legal în țară, așa cum intră orice om”. Judecătrii i-au dictat 30 de zile de arest preventiv.

Pe 2 octombrie 2025, fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Vulcănești, pe sensul de intrare în Republica Moldova dinspre Ucraina.

Anterior, se vehicula că fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, s-ar afla la Tiraspol.

Șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Gălușca, declară că fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, care a fost reținut ieri-seară la vama Vulcănești, a venit benevol la hotar. „Cert este faptul că venea din Ucraina”, a menționat acesta.

Procurorii au anunțat ulterior că Țuțu este investigat și pentru „traversare ilegală a frontierei”.

Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, reținut împreună cu Vladimir Plahotniuc în Grecia, pe 22 iulie 2025, a fost eliberat la începutul lunii septembrie.


Pub