„Cum va fi verificată veridicitatea datelor introduse în sistem și cum vor fi identificate persoanele care nu neapărat au nevoie de aceste compensații, dar vor vea să profite și nu se vor înregistra, pentru că vor ști că vor fi automat incluse în categoria de vulnerabilitate medie?”, a fost întrebat ,inistrul Muncii și Protecției Sociale.
„Sistemul are un
mecanism de verificare cu datele pe care le cunoaște deja statul.
Statul nu cunoaște totul, este o realitate și nu avem cum să o
schimbăm de la o zi la alta. De exemplu, statul nu știe veniturile
deținătorilor de patente, pentru că ele nu se declară în alte
sisteme informaționale, dar acest sistem informațional comunică cu
sistemele informaționale ale FISC, ale Casei Naționale de Asigurări
Sociale și va face verificările necesare, pentru a vedea dacă
venitul declarat este mai mic decât cel cunoscut de stat. Este
primul pas. Al doilea pas – sistemul informațional va verifica și
datele din Cadastru, pentru a verifica averile. În cazul în care
gospodăria are mai mult de 4 bunuri imobile de tip locuință sau în
valoare mai mare de 4 milioane de lei, această gospodărie este
atribuită automat categoriei de nonvulnerabilitate, pe baza averii,
adică este o gospodărie suficient de bogată ca să-și poată
acoperi aceste cheltuieli.
Mai avem o instituție, care se numește Inspecția socială, reformată și consolidată. Există proceduri, ca la orice inspecție, aceasta are anumite criterii de risc și va putea face controale punctuale per beneficiarii care conform acestor criterii de risc, beneficiază pe nedrept sau au făcut declarații vădit false, pentru a beneficia de compensații.
Există anumite limite în sistem, cât poate verifica Inspecția socială, cât poate verifica statul, dar aceste limite nu trebuie să ne blocheze, pentru a face un mecanism care este mai echitabil.
Este imposibil să urmărim fiecare cetățean în parte, nu acesta este scopul nostru, iar abuzurile care vor fi semnalate prin criteriile de risc care există în sistem vor fi cercetate și oamenii respectivi, dacă au comis aceste abuzuri, vor fi penalizați, vor restitui sumele pe care le-au primit necuvenit și deja toate celelalte proceduri administrative, prevăzute de Codul administrativ etc. Dacă omul comite un abuz vădit, se aplică legea”, a punctat Marcel Spatari.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a anunțat lansarea platformei online compensații.gov.md, începând de astăzi. Potrivit oficialului, pentru perioada rece a anului, Ministerul Finanțelor identifică resurse pentru a acorda compensații în valoare totală de aproape 5 miliare de lei, de aproape două ori și jumătate mai mult decât anul trecut.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!