„Am o atenționare publică și cu motivația sancționării disciplinare a doamnei Guțu, șefa Direcției educație, tineret și sport. În perioada 16-20 decembrie, doamna Guțu, împreună cu un grup de manageri ai instituțiilor de învățământ general, circa 40 de persoane, și lucrători ai Direcției generale au fost într-o călătorie peste hotare. Este o perioadă absolut inoportună pentru astfel de activități. Este inadmisibil ca un șef de direcție, responsabil de managementul instituțiilor educaționale, în una dintre cele mai dificile perioade ale anului școlar, sfârșit de semestru întâi, să plece în călătorii. E o perioadă în care sunt organizate tezele semestriale, testele sumative, se calculează mediile semestriale, se organizează matinee în școli și grădinițe”, a declarat Ion Ceban, în cadrul ședinței de azi a serviciilor Primăriei.
„Am avut foarte multe apeluri în acest sens. Noi respectăm dreptul cadrelor didactice și manageriale la odihnă, dar nu în așa mod sfidător, când interesele personale și propriul confort sunt puse mai presus decât obligațiunile de serviciu. Doamna Guțu, dvs ați încălcat cu bună știință datoriile de serviciu, vă rog să prezentați, până la sfârșitul zilei, explicația în scris, iar noi vom examina și vom decide ce sancțiune trebuie să fie aplicată”, a punctat edilul.
Pe de altă parte, Rodica Guțu, neagă informațiile prezentate de Ion Ceban și spune că nu a fost plecată în afara țării, ci doar a beneficiat de 5 zile din concediul anual prevăzut de lege, iar primarul însuși și-a pus semnătura pe cererea depusă în acest sens. „Am fost în concediul anual, prin dispoziția primarului, semnată la 2 decembrie. În deplasare nu a fost nimeni în decembrie, au fost directori în concediu în diferite luni. Directorii au concediu de 62 de zile anual, ei nu pot să îl consume vara, deoarece au mai multe activități”, a precizat șefa Direcției educație, tineret și sport a Primăriei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!