„Vă informăm că de aproape 10 ani de conducere a Avia Invest nu au existat astfel de incidente la Aeroport, iar acest fapt vorbește de la sine. Mai mult, dorim să vă informăm că Avia Invest a trimis în repetate rânduri scrisori către diferite structuri ale statului (prim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, șefii IGPF, IGP, INSP) cu solicitarea de a organiza măsuri suplimentare de menținere a ordinii publice la aeroport. Ca răspuns, ni s-a raportat că cererile noastre au fost lipsite de justificare. Totuși, din 2020, Avia Invest aproape că a dublat numărul de spații din terminalul aeroportului la solicitarea poliției de frontieră, iar începând cu februarie 2022, prin decizia Comisiei pentru situații excepționale, în cadrul companiei Avia Invest a fost introdus un regim special.
Astfel, acuzațiile aduse companiei Avia Invest nu sunt altceva decât o încercare evidentă de a da vina pe oameni nevinovați pentru a evita propria răspundere.
Autoritățile ar trebuie să aibă măcar curajul să recunoască adevărul. Nu poate exista pur și simplu nicio legătură între turnichete, încăperi operaționale și armele sustrase cu care au fost uciși oamenii și fostul gestionar Avia Invest. Concesionarul nu poate fi responsabil pentru cele întâmplate în incinta unui aeroport gestionat de stat, iar astfel de acuzații aduse în prezent sunt absurde și mincinoase.”, se arată în declarația Avia Invest.
Ministrul de Interne, Adrian Efros, a declarat după ancheta pe atacul armat de la Aeroport, că „Avia Invest nu și-a onorat obligațiunile de fortificare a securității”. Efros a menționat în cadrul unei conferințe de presă că nu au fost puse turnichete, nu au fost amenajate încăperi specializate pentru intervievare și nu au fost puse uși de acces între cabinele de control a documentelor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!