„Tare îi deranjează și nu se pot liniști.
„Au încercat prin CEC să mă excludă din cursa electorală și nu le-a prea reușit că a intervenit comunitatea internațională, dar iată că s-au apucat suplimentar și de colegii mei, îi cheamă pe la Fisc ca să pună presiune pe ei, să sppună de unde au luat 500 de lei, 1000 de lei, 1500 de lei pentru activitățile pe care le facem în cadrul acestei campanii electorale.”, a declarat Ceban.
(video) Ceban: FISC-ul îi cheamă pe colegi, să-i preseze să spună de unde au donat 500, 1000 de lei în campanie, iar dimineața Poliția va merge pe la preturi. La PAS nu vine nimeni
Ion Ceban, unul din liderii Blocului electoral Alternativa, susține că unii colegi de partid sunt invitați la FISC, unde sunt presați să explice donațiile de 500–1000 de lei în campania electorală. De asemenea, potrivit lui, dimineața Poliția ar merge în controale pe la preturi. „La PAS nu vine nimeni”, a declarat Ceban.
Foto: UNIMEDIA
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!